Tensiune maximă la Survivor. Jorge și Codruța Began luați în vizor de colegi. De ce sunt acuzați cei doi concurenți

Sursă Youtube

Se incing spiritele la Survivor. Eliminările duc la creșterea tensiunii, probele devin din ce în ce mai dificile, iar certurile sunt la ordinea zilei. Liniștea nu mai domnește demult nici în tribul faimoșilor și nici în cel al Războinicilor.

Jorge a fost luat în vizor de colegii din tribul Faimoșilor. Aceștia îl acuză că nu este deloc atât de sincer pe cât vrea să pară în fața camerelor. Nici în tribul Războinicilor nu este „liniște“ după ce Codruța Began a fost salvată de două ori de la eliminare.

Atac direct

Primul care a răbufnit a fost rapperul Doc, care l-a acuzat pe Jorge că este un om „cu două fețe“. „N-are ce să-mi facă, eu voi continua să fiu un om puternic pe traseu. El tot lent va rămâne. Eu sunt aici să fac istorie la Survivor, nu sunt aici pe vorbe pe la spate și vrăjeli. Am stat trei săptămâni bot în bot, ți-a zâmbit diavolul, i-ai zâmbit înapoi. Eu nu mai pot să-i zâmbesc înapoi diavolului”, a declarat Doc.

Și Vica Blochina l-a atacat pe Jorge. Artistul a vrut să le ofere fetelor o nucă de cocos, dar Vica este convinsă că gestul a fost unul de fațadă. „Ca de obicei, Jorge care vrea să pară altfel decât e în realitate, a venit cu o propunere… El a spart o nucă de cocos, eu cred că în tot concursul ăsta a spart trei, din care două le-a mâncat singur într-un colț”, a spus Vica Blochina.

Tensiune maximă

Și în tribul Războinicilor, situația este tensionată. Codruța Began a devenit dușmanul nr. 1 după ce a fost salvată de două ori de la eliminare de votul publicului. Colegii spun că aceasta a devenit mai arogantă.

„Cred 100% că Codruța joacă un rol. A încercat deja de două ori o chestie și cu mine: mă înțeapă, după vine la mine, ne împăcam, e totul frumos și bine, după care iar mă înțeapă. Vreau să vadă oamenii. Așa a fost și la Maria și au dat-o afară. Așa o să ne scoată pe rând. Eu cu Codruța nu vreau să mai am contact. Nu mai pun botul la vrăjeala ei”, a declarat Andreea Moromete, potrivit cancan.ro.