Tensiune la CFR Cluj, după egalul din Cupă. Dan Petrescu, un car de nervi

Dan Petrescu. Sursa foto: facebook / CFR Cluj

Meciul FC Argeș-CFR Cluj din Cupa României, încheiat la egalitate, scor 2-2, a demascat starea de tensiune acută de la echipa ardeleană. Nervii i-au lăsat pe clujeni și în timpul partidei, dar și la finalul acesteia. Dan Petrescu n-a mai suportat și a răbufnit la adresa jucătorilor săi după egalul de la Pitești.

FC Argeș a început în forță și a condus după golul lui Borza, din minutul 7. Până la pauză, însă, ardelenii au întors rezultatul, prin Mogoș (32) și Abeid (44).

Argeșenii au reușit egalarea în minutul 77, prin  Morar, care a înscris din penalty.

FC Argeș - CFR Cluj. Sursa foto: facebook / CFR Cluj

"Parcă mingea nu voia să intre"

După meci, Dan Petrescu a trecut în revistă o serie de probleme ale echipei și nu a ezitat să-și critice jucătorii.

„În repriza a doua nu am început bine deloc. Două șuturi, două goluri. E de ajuns să ajungă de două ori la poartă. Nici norocul nu e cu noi. Nu au avut ocazii. Noi am ratat pe final, puteam câștiga. E o perioadă mai grea, parcă mingea nu voia să intre. Trecem printr-o perioadă mai grea", a declarat tehnicianul.

Acesta a dat vina pe greșelile individuale ale jucătorilor săi și l-a acuzat pe Boben că nu a judecat bine faza penalty-ului din minutul 76: "Nu avea voie să facă penalty. Adversarul mergea spre margine, putea să îl lase să se ducă. O greșeală foarte mare".

"Ne ceartă toți"

Dan Petrescu a trimis câteva "săgeți" și conducerii. "Cei mai buni jucători au plecat, e greu așa. Pentru mine e greu, sunt mulți jucători noi și au plecat cei mai buni", a spus el.

Dan Petrescu spune că și în aceste condiții formația sa este peste FCSB în campionat, deși echipa lui Gigi Becali a cheltuit mult mai mult pe jucători și le-a luat și atacantul (n.r. - pe Bîrligea).

"Noi nu înțelegem realitatea, asta mă enervează. Nu înțelegem ce probleme sunt la echipă, ce ghinioane sunt. Ce jucători au plecat. Când câștigam cu 1-0 ne critica toată lumea. Acum avem cel mai bun atac și ne ceartă toți", a mai spus Dan Petrescu.