În anii de după revoluția comunistă a lui Mao Zedong din 1949, relațiile dintre Republica Populară Chineză și Statele Unite fuseseră umbrite de propaganda Războiului Rece, embargouri comerciale și tăcere diplomatică.

Cele două superputeri se întâlniseră pe câmpul de bătălie în timpul Războiului din Coreea. Însă, nicio delegație americană oficială nu pășise în Republica Populară în peste 20 de ani.

Dialogul dintre SUA și China

În 1971, însă, ambele națiuni căutau să deschidă un dialog unul cu celălalt. Alianța Chinei cu Uniunea Sovietică se deteriorase, provocând o serie de confruntări sângeroase la graniță. Președintele Mao considera că legăturile cu americanii ar putea servi ca un factor de descurajare împotriva rușilor. Președintele american Richard Nixon, pe de altă parte, făcuse din deschiderea Chinei o prioritate de vârf a administrației sale. În 1967, el scrisese: „Nu ne putem permite să lăsăm China pentru totdeauna în afara familiei națiunilor.”

Cele două țări au deschis în cele din urmă comunicații secrete. Însă, adevărata breșă a venit datorită unei întâlniri publice între doi jucători de ping-pong. În timpul Campionatelor Mondiale de Tenis de Masă din 1971 de la Nagoya, Japonia, jucătorul american de 19 ani Glenn Cowan a urcat într-un autobuz care transporta echipa națională chineză îmbrăcată în roșu. Majoritatea chinezilor priveau cu suspiciune americanul cu părul zburlit. Cu toate acestea, Zhuang Zedong, cel mai mare jucător al echipei, a făcut un pas înainte pentru a-i strânge mâna lui Cowan și a vorbi cu el printr-un interpret. El i-a oferit chiar și un cadou: o pictură în serigrafie a munților Huangshan din China.

Cowan, un hippie auto-descris, a răspuns gestului în ziua următoare, oferindu-i lui Zhuang un tricou cu un simbol al păcii și cu versul Beatles „Let It Be.” Fotografii au surprins incidentul pe peliculă. Bunăvoința neașteptată dintre echipele din SUA și China a devenit rapid subiectul principal al turneului.

Oportunitatea politică

Zhuang și ceilalți jucători chinezi au ajuns la Campionatele Mondiale din 1971 cu ordine stricte de a evita contactul cu americanii, dar aflând despre schimbul de cadouri, Mao a considerat asta o oportunitate politică. „Zhuang Zedong nu este doar un bun jucător de tenis de masă,” a observat el, „ci și un bun diplomat.” Câteva zile mai târziu, pe când echipa americană se pregătea să plece din Nagoya, Mao a șocat lumea invitându-i să facă o vizită în China, pe cheltuiala statului. După ce au verificat cu ambasada lor, jucătorii americani au acceptat. „Am fost la fel de surprins pe cât am fost încântat,” a scris mai târziu președintele Nixon în memorii. „Nu m-am așteptat niciodată ca inițiativa legată de China să se concretizeze sub forma unei echipe de ping-pong.”

Vizita istorică a început pe 10 aprilie 1971. Atunci, 15 jucători de tenis de masă americani, oficiali ai echipei au traversat un pod din Hong Kong în China. Echipa americană era diversă, incluzând de la hippie-ul Glenn Cowan până la un profesor universitar, un imigrant din Guyana și două fete de liceu. Niciunul dintre jucători nu era deosebit de talentat la ping-pong. Echipa masculină a SUA era pe locul 24 în lume la acea vreme. Majoritatea au fost nevoiți să cerșească sau să împrumute bani pentru a ajunge la campionatele din Japonia. Acum, la doar câteva zile distanță, ei deveniseră, fără să vrea, cei mai importanți diplomați americani de pe planetă. O echipă de jurnaliști occidentali era pregătită să le urmeze fiecare mișcare. În plus, câțiva membri ai echipei au fost recrutați să fie corespondenți pentru ziare și reviste.

China, prin ochii jucătorilor de ping-pong

După ce au trecut „Cortina de Bambus,” echipa americană a petrecut 10 zile călătorind prin Guangzhou, Beijing și Shanghai și admirând peisajele și sunetele Republicii Populare. „Totul era diferit de tot ce văzusem până atunci,” a spus jucătorul Tim Boggan mai târziu pentru New York Times. „Străzile erau diferite, mâncarea era diferită. Oamenii, desigur, erau diferiți. Bicicletele erau diferite.” Jucătorii americani au fost tratați ca vizitatori de seamă și răsfățați cu banchete și mese, dar spectrul Războiului Rece nu a fost niciodată departe. Statui și afișe cu Mao Zedong și difuzoare răsunând muzică militară păreau a fi peste tot. Într-o oprire, președintele echipei Graham Steenhoven a observat că un banner „Bun venit echipei americane” era suspendat deasupra unui zid pictat cu cuvintele „Jos cu opresorii americani și câinii lor de urmăritori!”

Pe lângă vizitele la Marele Zid, Palatul de Vară și o operă tematică revoluționară, jucătorii americani au participat și la o serie de meciuri de ping-pong demonstrative ținute sub sloganul „Prietenie pe primul loc și competiție pe al doilea.” Era clar că jucătorii chinezi de clasa mondială au luat tema la inimă. Ei au câștigat majoritatea meciurilor fără probleme, dar au lăsat americanii să câștige câteva jocuri în spiritul sportivității. „Știam că nu eram acolo doar pentru a juca,” a spus jucătorul chinez Zheng Minzhi pentru New York Times. „Ci mai important, pentru a realiza ceea ce nu poate fi realizat prin canale diplomatice adecvate.”

Schimbările survenite

Vizita americană s-a încheiat la Marele Palat al Poporului din Beijing. Acolo, echipa a avut o întâlnire istorică cu premierul chinez Zhou Enlai. Întâlnirea a fost în mare parte un exercițiu formal—Zhou i-a felicitat pe jucători pentru deschiderea „unei noi capitole în relațiile dintre popoarele american și chinez”—dar a avut și momente mai ușoare. Glenn Cowan, care a provocat o senzație în media purtând o pălărie galbenă moale și blugi vărsați, a ridicat mâna la un moment dat și a întrebat Premierul ce părere are despre mișcarea hippie americană. Zhou a rămas pentru moment fără cuvinte. „Tineretul vrea să caute adevărul și, din această căutare, diferite forme de schimbare sunt destinate să apară,” a răspuns el în cele din urmă. „Când eram tineri era la fel.”

Echipa americană de tenis de masă a părăsit China pe 17 aprilie, ajungând înapoi în Hong Kong într-o mare de reporteri și fotografi de știri. Între timp, „ping-pongul auzit în toată lumea,” așa cum l-a numit Time Magazine, deja aducea fructe diplomatice. Pe 14 aprilie, în aceeași zi în care jucătorii americani s-au întâlnit cu Zhou Enlai, președintele Nixon a anunțat că Statele Unite își vor relaxa restricțiile de călătorie și embargourile comerciale împotriva Chinei. Guvernele americane și chineze au deschis în curând noi canale de comunicare în culise. În iulie, consilierul pentru securitate națională al SUA, Henry Kissinger, a făcut o călătorie secretă la Beijing.

Efectele „Diplomației Ping-Pong”

Efectele „Diplomației Ping-Pong” au continuat și în anul următor. Ca răspuns la vizita americană, chinezii au trimis echipa lor de tenis de masă în Statele Unite pentru un turneu de opt orașe. Încă și mai revoluționară a fost vizita lui Richard Nixon în februarie 1972 în Republica Populară. A fost prima dată în istorie când un președinte american a călătorit pe continentul chinez, potrivit History.

Ca parte a vizitei de opt zile—Nixon a numit-o „săptămâna care a schimbat lumea”—președintele s-a întâlnit cu Zhou Enlai și cu Mao Zedong și a făcut primii pași către normalizarea relațiilor SUA-China. Scriind despre vizită ani mai târziu, Nixon a observat că liderii chinezi „s-au bucurat în mod special să-mi reamintească că un schimb de echipe de ping-pong a inițiat o breșă în relațiile noastre. Ei păreau să se bucure de metoda folosită pentru a obține rezultatul aproape la fel de mult ca de rezultat în sine.” Poate cea mai potrivită metaforă a tenisului de masă a venit din partea lui Mao însuși: „Mingea mică,” a spus el, „mișcă Minge mare.”