Editura Evenimentul si Capital

TENIS. Simona Halep „La US Open am simţit presiune. Toată lumea îmi spunea că pot câştiga un turneu de Grand Slam”

Autor: | | 2 Comentarii | 346 Vizualizari

Tenismena Simona Halep a declarat înaintea turneului de la Wuhan (China), că s-a simțit presată la US Open, deoarece toată lumea îi spunea ca este capabilă să câștige ultimul turneu de Mare Șlem al anului

Constănțeanca, locul 2 mondial și cap de serie numărul 2, a fost învinsă în turul al treilea lam US Open, de către jucătoarea croată Mirjiana Lucici-Baroni (locul 131 WTA), cu scorul de 7-6 (6), 6-2, însă Halep a obținut, în premieră, calificarea la „Turneul Campioanelor” de la Singapore (20 octombrie), fiind cea de-a treia româncă care ia parte la această competiție, după Virginia Ruzici și Irina Spârlea.

„Când a început US Open am simţit presiune. Toată lumea îmi spunea că pot câştiga un turneu de Grand Slam. Dar nu este aşa uşor, mereu ai meciuri grele. Lucic a jucat foarte bine, a revenit de la 5-2, s-a bătut pentru fiecare punct şi a meritat să câştige. Am fost dezamăgită pentru că în setul doi am cedat şi nu m-am mai bătut pentru puncte. A fost singura dată când mi s-a întâmplat. Este dificil să accept această înfrângere, dar sunt o jucătoare normală care poate pierde meciuri. După US Open mi-am luat o scurtă pauză şi am fost la pescuit. Acum sunt pregătită pentru turneele din Asia şi sunt încrezătoare, deoarece am avut un an bun”, a spus Halep, pentru L'Equipe.

Întrebată când va ajunge pe prima poziţie în clasamentul mondial, Halep a răspuns că acesta nu este un obiectiv pentru ea: „Locul 1 nu este un obiectiv pentru mine. Serena Williams este foarte puternică şi a jucat bine la US Open. Obiectivul meu din acest an a fost să mă calific la Turneul Campioanelor de la Singapore”, a completat sportiva noastră.

Mai mult, Simona urmează să o întâlnească în turneul de la Wuhan, pe jucătoarea spaniolă Gabrine Muguruza, iberica fiind considerată de specialişti drept viitoarea mare jucătoare a tenisului mondial.

Dragos Patraru ATAC FRONTAL la Cristian Tudor Popescu. Se agita apele in mass-media din Romania!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sport

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI