Căldura începe să se simtă din ce în ce mai apăsător în Republica Moldova. Joi, temperaturile sunt într-o ușoară creștere față de ziua de ieri, după cum au anunțat meteorologii, cu maxime de 30 de grade Celsius în nordul și sudul țării și 29 în sud-este. Minima va coborî până la 18 grade.
Temperaturi într-o ușoară creștere în Republica Moldova
Cerul va fi acoperit de nori, cu șanse de precipitații, în centrul Basarabiei și în partea de sud-est. Se vor înregistra 30 de grade Celsius la Briceni, Bălți, Rîbnița, Chișinău și Cahul, vor fi 29 de grade la Ștefan-Vodă, au mai transmis specialiștii meteo.
Mâine valorile termice nu se vor modifica foarte mult și se vor încadra între valorile de 29 - 31 de grade Celsius.
În România, azi, 27 iunie, masa de aer canicular își va face simțită prezența în jumătatea sudică a Olteniei şi Munteniei şi se va extinde în Banat, acolo unde disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă.
Canicula domină în România
Temperaturile maxime, care vor fi la cote mari decât cele normale pentru această perioadă a anului, vor fi în general de 34...35 de grade Celsius.
În restul regiunilor țării, vremea va fi călduroasă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 33 de grade, uşor mai mici pe litoral şi în Delta Dunării, spre 25...26 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 50...70 km/h), vijelii, grindină şi descărcări electrice, în sud-vestul Olteniei, în Banat, local în Crişana şi pe alocuri în Transilvania şi Maramureş, au mai transmis specialiștii meteo.
Vremea va fi călduroasă, pe arii relativ extinse în sudul, centrul, estul ţării şi pe alocuri în rest. Izolat, în Oltenia şi Muntenia va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.