Fondatorul Pavel Durov, întreprinzător rus, emigrat după conflicte cu guvernul, a ţinut secretă toată chestiunea poate pentru a evita stârnirea prea multor întrebări cum s-a întâmplat cu Libra lui Zuckerberg.
Telegram este pe cale de a lansa propria criptomonedă: se va numi Gram şi va apărea în octombrie. Este un răspuns la Libra, proiectul monedei digitale a Facebook, care chiar după cum a admis grupul lui Mark Zuckerberg, ar putea să nici nu fiinţeze având în vedere criticile dure ale guvernelor şi băncilor centrale.
Aplicaţia serviciului de mesaje, rivală a Whatsapp, a fost fondată în 2013 de Pavel Durov, întreprinzător rus emigrat după nenumărate contre cu guvernul. În 2018 conta pe 200 de milioane de utilizatori activi pe lună, fiind răspândită în multe ţări în care alte network-uri nu sunt accesibile.
Un grup de investitori din societate a explicat pentru New York Times - sub anonimat, fiindcă au semnat acorduri de a nu divulga - că moneda Gram va fi noua valută online: o modalitate de a rula bani în orice parte a lumii şi a achiziţiona sau vinde bunuri. Telegram are în plan printre altele de a face disponibile portofele digitale Gram pentru milioane de utilizatori globali ai aplicaţiei de mesaje. Va funcţiona cu o structură descentralizată asemănătoare Bitcoin, care ar putea să facă mai uşoară evitarea normativelor guvernamentale. Odată lansată însă, va fi gestionată de o reţea descentralizată care nu va da aplicaţiei Telegram controlul asupra cum şi unde vor circula monedele.
Spre deosebire de Facebook, care a făcut publice planurile sale despre moneda digitală înainte de lansarea oficială pevăzută în 2020, Telegram s-a mişcat în secret tocmai pentru a nu da apă la moara întrebărilor-fluviu ale autorităţilor preocupate ca aceste monede să dispară, şi să nu fie instrument de trafic de bani, droguri sau cybercrime.
Fondatorul companiei, Pavel Durov, după ce a avut probleme cu guvernul rus şi a fost obligat să-şi vândă primul său social network de suces, VKontakte, acum trăieşte între Orientul Mijlociu şi Europa, dar continuă atitudinea sa războinică faţă de opiniile autorităţilor guvernamentale. Şi în acest caz, cu toate experienţele asemănătoare cu a sa, care ajung până la urmă în vizorul autorităţilor internaţionale fnanciare sau nu, a ales, după cât se pare, să preia iniţiativa. Mulţi investitori importanţi, chiar din ţări unde Telegram nu se bucură de o bună reputaţie oficială, au decis să finanţeze iniţiativa Gram, cu garanţia din partea firmei că, dacă ceva va merge strâmb, vor primi banii înapoi.