Teheranul, în faza finală a punerii în funcţiune a unor noi centrifuge

Iranul se află pe punctul de a extinde activitatea de îmbogăţire a uraniului într-un buncăr fortificat, astfel încât ar putea să producă în curând arme nucleare, au declarat diplomaţi care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Teheranul se află în faza finală a punerii în funcţiune a unor centrifuge dintr-o nouă generaţie într-un complex nuclear subteran fortificat, acestea fiind capabile să producă uraniu îmbogăţit mai repede şi mai eficient decât actualele instalaţii, susţin diplomaţii. Ei declară că aceste echipamente încă nu au fost instalate în complexul nuclear de la Fordo şi nu se ştie dacă autorităţile iraniene doresc să le instaleze în acel complex sau în altă parte.

Chiar şi fără aceste centrifuge modernizate, în centrala de Fordo se poate produce la ora actuală material nuclear, potrivit aceloraşi surse ale Associated Press, care stimează că instalaţiile de aici pot fi reconfigurate în câteva zile pentru a produce acest material, întrucât ele au deja capacitatea de a îmbogăţi uraniul la 20%. Este pentru prima dată când cineva estimează timpul necesar pentru reconfigurarea centrifugelor de la Fordo pentru ca acestea să poată produce materie primă pentru armele nucleare.

În schimb, centrala nucleară de la Natanz produce uraniu îmbogăţit la 3,4%, care este folosit, de obicei, pentru producerea de energie electrică. Sursele citate estimează că, în cazul acestei centrale, Iranul ar avea nevoie de mai multe săptămâni pentru a-şi reconfigura instalaţiile astfel încât acestea să poată produce material nuclear.

Fostul inspector şef pentru Iran al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Olli Heinonen, a afirmat recent că Iranul are în prezent capacitatea de a produce lunar circa 15 kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, iar această cantitate împreună cu restul uraniului slab îmbogăţit 'furnizează materia primă necesară pentru producerea a patru sau cinci arme nucleare'.

Aceste comentarii survin înaintea începerii, astăzi, a unei noi vizite în Iran a inspectorilor AIEA, care încearcă, de mai mulţi ani, să dovedească faptul că programul nuclear al Iranului are şi o dimensiune militară.