De cîte ori am fost întrebat Care e blestemul din cauza căruia noi, românii, nu reușim să intrăm în Veac, cum se spune lumii luminate a Occidentului, făurite totuși în secole de evoluție? am răspuns imediat: Considerarea procedurilor ca fiind facultative, la aprecierea, de cele mai multe ori sub puterea emoției de moment, tipic latino-balcanică, a fiecărui grup, a fiecărei găști, ba chiar și a fiecărui cetățean.

Forța societății occidentale stă în aplicarea în viață de către fiecare cetățean, cu o strictețe uriașă, a zicalei, Unde-i lege nu-i tocmeală.

Indiferent de părerea lui despre o lege, despre o regulă, despre o procedură, cetățeanul occidental o respectă fără să crîcnească. Nu numai pentru că așa a fost educat de generații, dar și pentru că e conștient de un adevăr: O lege, oricît de absurdă ar părea la o primă vedere, răspunde unei nevoi generale, care depășește interesele unei minorități. Legea, procedura, regula, sînt respectate de cetățeanul occidental în chip automat și nu de teama c-ar putea fi sancționat, ci pentru că respectarea regulii e prima și indispensabila condiție pentru ca el, cetățeanul, să trăiască în liniște, în siguranță, fără teama unor întîmplări care să-i bulverseze destinul.

Așa se explică diferența enormă de atmosferă din magazinele de pe aeroport din străinătate, unde sînt doar occidentali și unde sînt și români. Acolo unde sînt doar occidentali, domnesc liniștea, buna cuviință, politețea. Acolo unde sînt și români, se ivesc și înfloresc, gălăgia, trăirea cumpărării prin zbierete și mai ales prin invocarea, inclusiv de femei, a organului sexual bărbătesc. Nimic nu disprețuiește mai mult românul decît regula, legea, procedura. De aceea, cînd vine vorba de respectare, pentru român regula, procedura, legea, sînt interpretabile în funcție de emoție, de starea de spirit, dar mai ales de părerea fiecăruia despre regulă.

Ilie Năstase, în uniformă de general (nu știam că distinsul a tras undeva cu tunul la viața lui de starletă), a vrut să intre la Parada de 1 Decembrie fără a avea invitație. Dacă ar fi fost un general pe bune, ar fi înțeles că exigența de a prezenta o invitație nu era o toană a forțelor de ordine. Era o procedură, care se îndeplinea în chip automat. Într-o țară normală, și dacă venea Iisus Christos la Paști, ca să Învie a doua oară, nu era primit dacă acolo s-ar fi cerut invitație și el n-o avea. Că Ilie Năstase, într-un evident deficit de publicitate, a făcut scandal că, deși era el la chip, i s-a cerut invitație, mai e de înțeles. Nu e însă de înțeles că românii s-au grăbit să-i dea dreptate, considerînd absurdă procedura cu invitația și prin urmare lesne de încălcat de forțele de ordine la ivirea unei vedete. Sîmbătă 2 decembrie 2017, am urmărit la televizor secvențe greu de imaginat chiar și în Caraibe, unde, așa cum de atîtea ori am scris și spus, viața întrece fantezia în materie de fantezie.

Primăria generală a Capitalei a decis să organizeze în Piața Victoriei, un tîrg de Crăciun de un fel aparte dedicat copiilor. Alături de tradiționalele căsuțe, pe o scenă din centru Pieței, urmau să se desfășoare spectacole pentru copii. Decizia Gabrielei Firea a fost denunțată de liderii de Opoziție și de presa anti-PSD drept o provocare la adresa Tinerilor Frumoși și Liberi, care, cu de la sine putere, fără nici o autorizație, au pus stăpînire pe Piață considerînd-o un soi de proprietate a celor care manifestează împotriva Guvernului.

A fost decizia Gabrielei Firea o provocare, o manevră PSD-istă pentru ca TeFeLiștii să nu mai aibă unde protesta în decembrie cînd se pregătesc Legile Justiției? Habar n-am.

Ca analist obiectiv, de mult lipsit de patimă în materie de politică, încerc să cred c-a fost și un calcul electoral. Gabriela Firea și-a făcut o politică din manifestările dedicate unui public conservator, înclinat spre liniște și mai ales spre religie. Acestui public, care, de altfel a și vota-o, ținea să i adreseze decizia privind organizarea Tîrgului în Piața Victoriei. Indiferent însă de motive, decizia era legală.

Ei bine, sîmbătă 2 decembrie 2017, o mînă de huligani, din rîndurile TeFeLiștilor, întruchipînd într-un fel partea agresivă a TeFeLismului, au dat năvală în Piață și, în văzul întregii națiuni, prin intermediul televiziunilor, au dărîmat scena și au luat la bătaie pe orice cetățean care nu-i aplauda.

Că niște huligani cu un exces de hormoni au simțit nevoia unei acțiuni infracționale, e de înțeles. În Occident, sînt mult mai mulți la număr astfel de tipi. Numai că în Occident, cînd huliganii simt nevoia unei devastări intervin rapid forțele de ordine pregătite special să facă față excesului de agresivitate care stă în orice tînăr bine hrănit, deseori bine drogat.

Ce s-a întîmplat la noi? La noi s-a întîmplat că forțele de ordine nu numai că n-au intervenit, dar s-au străduit din răsputeri să-i încurajeze pe huligani să dărîme. Te-ai fi așteptat că această gravă încălcare a Legii să fie criticată de liderii politici, de membrii societății civile.

Ei bine, cu excepția lui Tudor Chirilă, care a sesizat pericolul întruchipat chiar pentru protestul cetățenesc de astfel de manifestări agresive, nimeni n-a luat poziție, ba chiar unii politicieni și unii jurnaliști au salutat acțiunea huliganică printr-o argumentare stranie. Cică decizia Gabrielei Firea era o manifestare a Puterii PSD împotriva protestelor antiPSD.

După cum spuneam mai sus, decizia suportă și o astfel de interpretare. Numai că decizia era legală, iar devastarea huliganică, ilegală. Ne-am aflat doar în fața unei manifestări a năravului românesc de a interpreta norma, procedura şi nu de a respecta? Nu cred c-a fost vorba doar de atît.

Cred c-a fost vorba de reeditarea, în România lui 2017, dinspre o altă parte a societății noastre, a fenomenului care a dus la amploarea Mișcării legionare. Deoarece, așa cum am mai amintit, am avut la un moment dat Proiectul unei lucrări vaste despre Corneliu Zelea Codreanu, mă număr printre puținii din România de azi care știu Mișcarea legionară în toate aspectele sale istorice. Am studiato atît prin iscodirea celor peste 20 de dosare întocmite de Siguranță lui Corneliu Zelea Codreanu, cît și prin lectura presei din anii interbelici, inclusiv a publicațiilor legionare sau simpatizante ale Mișcării. Una dintre întrebările cărora am căutat să le găsesc un răspuns a fost următoarea: Cum a fost posibilă amploarea luată de Mișcarea Legionară în condițiile unui stat de drept contestat de Mișcare ca fiind unul ilegitim, care trebuia răsturnat prin Revoluția tinerilor?

Răspunsul e complicat și contradictoriu. El trimite la o realitate social politică interbelică, definită prin corupție, compromiterea partidelor tradiționale, acțiunile nesăbuite ale lui Carol al II-lea, politicianismul ieftin, dar și prin ivirea unor generații de tineri aflate în căutarea altor forțe decît cele întruchipate de partidele tradiționale.

Ori de cîte ori am scris despre Mișcarea Legionară, am ținut să subliniez rolul covîrșitor al principiului Onoarei, susținut în chip spectaculos de Corneliu Zelea Codreanu, principiu seducător pentru o generație tînără dezamăgită de compromisurile cumplite făcute de politicienii români tradiționali în lupta pentru putere, de la facerile și desfacerile de alianțe, pînă la concesiile majore făcute lui Carol al II-lea, totul numai și numai de dragul parvenirii sau rămînerii la putere. Printre explicațiile de fond ale ascensiunii legionare, se remarcă incredibila paralizie a statului de drept în fața gravelor încălcări ale legii din partea tinerilor legionari. Și spațiul în care legionarii se desfășurau în perfectă impunitate era Strada.

Zile în șir Strada se afla sub stăpînirea legionarilor, care-și făceau de cap acolo, fără ca cineva să intervină din partea statului de drept. Strada nu era aleasă întîmplător de legionari ca teren de manifestare. Strada le asigura impactul mediatic prin huliganismele puse la cale, între care snopirea în bătăi a celor care nu erau de acord cu demonstranții se afla pe un loc fruntaș. Mult mai important, teoreticienii Mișcării Legionare, în frunte cu Nae Ionescu, proclamaseră lupta din Stradă ca alternativă viabilă la lupta din Parlament. Care Parlament era considerat ca aparținînd politicianismului, democrației putrede, scopite, spre deosebire de Stradă, unde se manifestau tinerețea, noul, virilul.

De ce nu reacționa Statul de drept interbelic la ocuparea Străzii de către legionari: Pentru că interesele politice meschine dictau în statul de drept interbelic. Fiecare se gîndea să se pună bine cu tinerii din Stradă pentru a-i folosi împotriva adversarilor. Carol al II-lea vedea în Tineri Frumoși și Liberi de atunci, așa cum se întîmplă azi cu Klaus Iohannis, susținător fățiș al Străzii pentru că vede în TeFeLiști instrumentul de luptă împotriva PSD, forța în stare să pregătească instaurarea dictaturii sale.

Serviciile secrete sprijină discret cînd nu finanțează huliganismul TeFe- List în speranța că vor face față astfel dominației PSD-iste. Opoziția se lingușește și ea față de astfel de mișcări, pentru că le consideră un sprijin în lupta împotriva PSD. Normal a fi fost ca premierul României să fie primul care să se întrebe de ce au stat și s-au hlizit la huliganisme forțele de ordine, deoarece premierul, indiferent de apartanența sa politică, răspunde de ordinea din țara asta. Mihai Tudose nu numai că n-a zis nimic, dar mai mult a făcut cu ochiul Tinerilor Frumoși și Liberi. De ce?

Pentru că el a văzut în manifestarea huliganică de sîmbătă o lovitură dată Gabrielei Firea, adversara sa din PSD. Evident, sînt convins că societatea civilă, mișcările cetățenești pot fi și în România de azi o Putere reală, în stare să contracareze puterea arogantă a PSD.

Numai că aceste mișcări n-au nici o legătură cu manifestările huliganice în genul celor de sîmbătă sau cu cele practicate de grupuri conduse de inși iresponsabili. Acestea au legătură mai degrabă cu Mișcarea legionară și nu cu Mișcarea Legionară în ansamblu, ci doar cu partea care folosea lozincile Mișcării pentru a și satisface nevoia de agresivitate.