Cred şi eu, asemenea lui Mircea Eliade, că tinerii pot schimba lucrurile. Noile generaţii au elanul şi de ce nu, tupeul, inconştienţa de a schimba lumea, vremurile. Un tânăr teolog, până mai deunăzi coleg de-al nostru, adică angajat al Biroului de presă al Patriarhiei, astăzi preot, Bogdan Aurel Teleanu este unul dintre ei. Din iniţiativa sa, copiii parohiei Sf Pantelimon învaţă să se joace, să se bucure în lăcaşul lui Dumnezeu.
Copiii învaţă generozitatea
„Proiectul de teatru cu umbre Generaţia Hristos împărtăşit copiilor este o contiunuare a proiectului de teatru realizat cu actori amatori din râdul copiilor intitulat Ateneul Sfântului Pantelimon. Din aceasta cauză, obiectivele şi scopul ambelor proiecte coincid. Diferenţa apare în privinţa persoanelor căraroa se adresează.
Daca Ateneul se adresa copiilor cu vârste de peste 7 ani, Generaţia se adresează în special copiilor preşcolari, adică cei cu vârste între 3 şi 7 ani, cu scopul de a-i pregati pentru viitoarele ore de cateheza la care ne dorim sa participe. Finalitatea lor nu este doar cultural-duhovniceasca, ci şi caritabilă, în sensul că ne dorim ca măcar odată pe lună copiii să practice direct milostenia creştină deplasându-se la bătrani, persoane singure şi sărace, pentru a le oferi o masa caldă.
Tranziţia de la actori la umbre
Ideea acestui proiect s-a născut în vara, de hramul bisericii, când am observat nevoia de a suplini prezenţa unor actori şi, în criză de timp şi resurse, am recurs la măşti. Practic tranziţia de la actori la umbre s-a făcut prin intermediul teatrului de măşti. Rezultatul este mai mult decât satisfăcător: dacă până acum, în patru ani am reuşit să punem în scenă cu ajutorul actorilor doar 7 piese de teatru în prezent, doar în luna septembrie 2012 am realizat cinci piese de teatru.
Diferenţa o reprezintă tema: dacă până acum jucam un teatru istoric religios, în prezent jucăm un teatru bilblic, axat pe interpretarea textului evanghelic duminical. Cu alte cuvinte, de dragul copiilor, dublăm predica cu o piesă de teatru care se referă la acelaşi text evanghelic. Astfel, atât părinţii, cât şi copiii merg acasa cu o idee despre semnificaţia duminicii în care au participat la Sf. Liturghie”, ne spune modest părintele Teleanu.
Terapie şi educaţie prin teatru religios
Părintele – deşi din reflef tot ne vine să-i spunem colocvial Bogdane el foarte sobru şi blindat ştiinţific. „În ciuda faptului că tot mai puţini români merg la teatru, preferând mai mult spectacolele de divertisment de la televizor care parodiază vremurile de criză pe care le traversăm, la nivel parohial se poate constata – mai ales în prejma marilor sărbători, aşa cum este în această perioadă Naşterea Domnului, dar şi la diverse hramuri bisericeşti – un interes crescut pentru scenetele religioase.
Animatorii acestui fenomen bisericesc sunt acei preoţi care doresc să resusciteze interesul pentru orele de cateheză cu ajutorul teatrului religios, o artă pe care, alături de poezie sau pictură, o consideră nimerită să exprime sentimente şi să transmită nemijlocit impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu”. Oftează, dar nu renunţă la ideile sale, care au forţă:”Pe de o parte, teatrul religios, cu textele sale extrase din Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, reprezintă o modalitate artistică de mărturisire a mesajului Evangheliei capabilă să conducă spre Mântuitorul nostru Hristos.”.
De la vicii la sfinţenie
Pr. Teleanu are argumentele sale bine aprofundate. Asta deşi Biserica a manifestat încă din primele secole reticenţe şi chiar ostilitate în raport cu teatrul. În secolul al II-lea Tertulian (150-222 d.Hr.) îl condamnă în cunoscuta sa lucrare „Despre spectacole” fiindcă abunda în scene de dragoste deşănţate şi constituia sursa viciilor şi pervertirilor, era „asemănător demonilor, aţâţându-i pe oameni cu ţipetele lor.
Totuşi, există şi nuanţe în atitudinea sa întrucât mai spune că oricine poate asista la spectacole păgâne, la teatru sau pe stadioane, dar nu şi la acelea unde se pune problema scarificării de animale. Astfel, prin vocea Sfântului Ioan Gură de Aur, în „Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor”, Biserica concluzionează că „petrecerea în biserică este mai de folos şi mai plăcută decât cea de la teatru”.
Actorul Ion Lucian relata într-un interviu că: în perioada Renaşterii actorii nu puteau nici măcar să fie înmormântaţi, fiind declarate persona non-grata de către Biserică. Marele Moliere a fost înmormântat cu dispensă.
„Energie captivantă”
Foarte documentat părintele, deci liderul comunităţii creştine de lângă Foişorul de Foc, poate un pompier al sufletelor, afirmă: „Noi credem că teatrul religios este o artă potrivită de a exprima sentimente şi a transmite nemijlocit altora propriile impresii referitoare la credinţa în Dumnezeu.
Un adept al exprimării credinţei prin artă, monahul Nicolae Steinhardt, considera că una din cauzele pentru care arta este bineplăcută atât oamenilor, cât şi lui Dumnezeu o constituie faptul că aceasta este înzestrată cu o energie captivantă cum spunea părintele Nicolae Steinhardt în Dăruind vei dobândi.
Efectul binefăcător al acestei energii şi aprecierea de care s-a bucurat fenomenul artistic chiar în faţa lui Dumnezeu sunt descrise în mod expresiv de N. Steinhardt prin intermediul nuvelei lui Anatole France: "După cum primite vor fi fost şi giumbuşlucurile măscăriciului de la Nôtre Dame, acela care seara, după o zi de trudă şi tumbe, intră în măreaţa catedrală, îşi scoate din traistă uneltele lui de pehlivan şi începe a înghiţi foc şi a face tot soiul de năzdrăvenii în faţa icoanei Maicii Sfinte cu Pruncul în Braţe, spre indignarea paraclisierului care se pregătea să-l alunge cu aspră admonestare dacă nu ar fi văzut, înfiorându-se, cum Prea Curata coboară din icoană spre a-i şterge saltimbacului sudoarea de pe frunte cu propria-i mahramă, în vreme ce Pruncul râde şi bate din palme”.
„Orice părinte creştin îşi doreşte ca fiul sau fiica lui să aibă o copilărie neîntinată de păcate şi de vicii. Pentru a-l ajuta pe copil să atingă maturitatea întru credinţă, se îngrijeşte să-i transmită, încă de la cea mai fragedă vârstă, tezaurul de învăţătură şi trăire creştină de care dispune Biserica. Apoi, conştient de avertizarea Sfântului Apostol Pavel că „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Cor. 15, 33), se străduieşte să-l ferească de tot ceea ce i-ar putea periclita educaţia creştină. Şi cu toate acestea, observă cum pe zi ce trece copilul său parcă tinde să devină mai degrabă o copie fidelă a epocii secularizate în care trăieşte, decât a familiei care îl creşte”. Pr. Bogdan Aurel Teleanu