Între cele mai afectate ţări din fosta Republică Socialistă Federativă Iugoslavă (RSFI) sau mai pe scurt Iugoslavia, din cauza războiului din Balcani, Bosnia-Herţegovina a fost cea mai afectată. În aceste condiţii ponderea populaţiei Bosniei-Herţegovinei care renunţă la cetăţenia acestui stat din Balcani este foarte mare. Începând din 2000 şi până în prezent, peste 82.000 de persoane au renunţat la cetăţenia bosniacă.
Guvernul de la Sarajevo primeşte până la 800 de marka (462 de dolari) de la aceia care renunţă la cetăţenie. În condiţiile în care a încheiat doar trei acorduri bilaterale cu alte state pentru dublă cetăţenie, Bosnia-Herţegovina obţine între 1,2 şi 1,5 milioane marka pe an de pe urma acestei taxe, arată datele Ministerului pentru Afaceri Civile, potrivit agerpres.ro
În Bosnia-Herţegovina numărul morţilor a depăşit 100.000 iar ultimul recensământ arată că 3,5 milioane de persoane trăiesc în Bosnia-Herţegovina, faţă de 4,4 milioane înainte de război. Cu toate acestea, mai multe persoane au plecat din Bosnia-Herţegovina după ultimul recensământ, astfel că în prezent populaţia ţării a ajuns la 3,3 milioane de persoane, susţine Uniunea pentru o revenire şi integrare sustenabilă, un ONG din Sarajevo care urmăreşte evoluţia emigraţiei.
„Cel mai grav este că cei care au plecat în ultimii ani în căutarea unei vieţi mai bune sunt tineri care au cele mai mari şanse de angajare. Acest lucru este devastator pentru o ţară mică precum Bosnia-Herţegovina", a declarat preşedintele Uniunii, Mirhunisa Zukic.
În România, la finele lunii noiembrie 2018, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a apreciat că permisul de muncă ar trebui limitat la 5 ani fără drept de reînnoire în aceeaşi ţară. Şeful de la Finanţe a precizat că România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, iar o eventuală funcţie de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine.