Taxa de parcare în Capitală, o păcăleală. Cum sunt furați șoferii

Taxa de parcare în Capitală, o păcăleală. Cum sunt furați șoferiiLoc de parcare. Sursa foto: Derektenhue | Dreamstime.com

Șoferii din București sunt păcăliți cu taxa de parcare, care este diferită față de cea afișată pe panourile de informare. Deși se precizează că pentru o oră trebuie plătit 5 lei, în realitate se iau mai mulți bani, în funcție de modul în care se face plata. Reprezentanții ANPC spun că aceste practici nu respectă exigențele legale.

Taxa de parcare se impune în majoritatea zonelor din București. Locurile sunt mai toate marcate, însă unele sunt adevărate păcăleli pentru șoferi. Deși pe panourile informative sunt trecute anumite tarife, în realitate taxa este mult mai mare. Dacă șoferii citesc mai bine ce scrie în partea de jos a panoului, cu litere mici, vor vedea că suma diferă în funcție de modul în care se face plata.

Pentru o oră, taxa de parcare poate fi mai mare de 5 lei dacă plata se face prin SMS. În astfel de cazuri, la sumă se mai adaugă 1,5 lei, adică șoferul va plăti în total 6,5 lei. Plata taxei de parcare prin SMS este una dintre cele mai folosite metode. Taxa este mai mare pentru că se adaugă și comisionul operatorilor de telefonie mobilă.

Aplicația utilă șoferilor

Sursa foto: Ziarul de Bacau

Taxa de parcare, contestată de ANPC și șoferi

Tariful de 5 lei se poate plăti doar prin aplicația primăriei, însă de cele mai multe ori aceasta nu funcționează.

O altă problemă ar fi că de cele mai multe ori, taxa de parcare este în euro și fluctuează de la o zi la alta.

Horia Constantinescu, preşedinte ANPC, spune că taxa pentru parcare ar trebui să aibă inclus în suma finală toate componentele. Legat de sumele în euro, acesta susține că nu se respectă exigențele legale.

„Oricare dintre componentele unui preţ trebuie să fie inclus în cel final, tocmai pentru a nu da naştere unor situaţii discutabile, în funcţie de variaţia acestora, fie schimbul valutar, fie din alte condiţii subiective ale operatorului economic. În opinia noastră, inclusiv tariful în euro la acel moment era o poveste ce nu respecta exigenţele legale”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC, pentru TVR.

Cum pot șoferii să plătească parcarea în Capitală

Există mai multe metode de plată a taxei de parcare în București. Parcarea mai poate fi plătită prin tichete preplătite și tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru). Cele mai rapide sunt următoarele:

  • scanarea, cu ajutorul telefonului personal, a QR Code-ului de pe panou, care ne direcționează către plată. Tot aici, vom selecta și intervalul de care avem nevoie: 1, 2, 3 sau 4 ore, abonament pentru o zi sau abonament pentru o lună.
  • online, prin intermediul aplicației Parking București și al altor aplicații partenere. De asemenea, serviciul va fi disponibil, în curând, și prin platforma Ghișeul.ro.
  • SMS-ul către numărul 7458. Acesta trebuie să conțină doar numărul de ore (sau 1 zi) pentru care doriți să plătiți parcarea și numărul de înmatriculare al mașinii, fără a mai fi nevoie de confirmare.

Ne puteți urmări și pe Google News