Dacă veți deschide obișnuitul wikipedia căutînd ceva despre dl Pierre Augustin de Caron Beaumarchais, veți afla că a fost a fost ”un ceasornicar, inventator, muzician, politician, refugiat, spion, editor, traficant de arme și revoluționar (atât francez cât și american).” Toate sînt adevărate!

 S-a născut în 1732 la Paris, într-o familie nici bogată nici săracă. Tatăl lui era ceasornicar și copilul Pierre Augustin a fost pregătit de mic să-i urmeze în meșteșug pentru care vădea calități reale, de vreme ce la o vîrstă relativ fragedă a inventat un mecanism care îmbunătățea serios perfomanța ceasurilor mecanice. Cumva, această mică invenție a ajuns la urechile ceasornicarului regal care, fără multe scrupule, și-o însușește ca fiind a lui. Pierre Augustin nu se sfiește nici el să-l atace public pe ceasornicarul regelui pentru acest furt intelectual și, astfel, numele său ajunge pentru prima oară la urechile nobililor de la Curtea lui Ludovic al XV. La 24 de ani, Pierre se căsătorește și își întregește numele de botez, care era Pierre Auguste Caron, cu particula fals nobiliară ”de Beaumarchais”. Beaumarchais este un nume creat chiar de el după denumirea unui mic domeniu pe care soția sa l-a primit drept dotă; domeniul era o mică pădure, Bois de Marchais – de aici, Beaumarchais, iar particula nobiliară ”de” este introdusă un pic forțat, pentru a face impresie. La doar un an de la căsătorie, soția lui moare  foarte tînără fiind și gura lumii vorbește despre că Pierre Augustin nu ar fi străin de cauzele morții ei. Era doar primul din lungul șir de scandaluri publice cu potențial serios de distrugere cu care se va confrunta viitorul autor la lui Figaro.

Între timp, Beaumarchais se împrienește cu Joseph Duverney, unul dintre cei mai abili finanțiști francezi ai timpului. Acesta îl introduce în lumea afacerilor, a comerțului și a speculațiilor bursiere, iar Beaumarchais este pur și simplu fascinat, e atras ca fluturele de lampă și se aruncă cu voluptate în această nouă lume. Duverney și Beaumarchais încep să facă fel de fel de afaceri împreună , cele mai multe pe banii lui Duverney. Firește, unde sînt bani, e și putere.  Beaumarchais cumpără o funcție de secretar al regelui. Devine, apoi, profesorul de harpă al Curții, ceea ce îi asigură un acces privilegiat în societatea doamnelor. Beaumarchais a fost toată viața lui un Don Juan ceea ce, după cum știu bine cei ce pratică cu prudență acest viciu, poate aduce nenumărate avantaje pe termen lung. Devine favorit al unui prinț de sînge, Louis Francois de Bourbon, prinț de Conti, și crește în rang – devine locotent al vînătorilor regale. La 34 de ani se căsătorește din nou și, doi ani mai tîrziu, rămîne iarăși văduv. Din nou, gura lumii slobozește vorbe grele: crimă, vînător sîngeros de zestre etc.

În 1770, moare prietenul său de afaceri, Duverney. Conturile dintre ei sînt încrucate și, cînd a venit vorba despre moștenire,  Beaumarchais exhibă un act prin care Duverney declara că îl iartă de toate datoriile. Legatarii lui Duverney atacă actul dreptul fals și începe un proces care  va aduce multe prejudicii, dar și multe servicii lui Beaumarchais. În acest proces, care va dura trei-patru ani, Beaumarchais cîștigă inițial, pierde mai apoi, cîștigă din nou, apoi iar pierde. În timp, procesul dintre Beaumarchais și moștenitorul lui Duverney se transformă într-o dispută juridică, politică și personală între Beaumarchais și magistatul Goetzman, care fusese referent pentru sentința prin care Beaumarchais a pierdut procesul. Confruntarea dintre cei doi devine publică (cu Beaumarchais tipărind memorii polemice împotriva lui Goetzman și săli de judecată  neîncăpătoare la fiecare înfățișare), dar și extrem de  de dură, încît, pe rînd, și unul și celălalt ajung la închisoare. Cum afacerile și intrigile de Curte în care se implicase cu pasiune l-au dus spre nevăzutele fire ale tranzacțiilor secrete de toate felurile, Beaumarchais este socotit de către Ludovic al XV-lea drept cel mai potrivit om pentru o misiune secretă. În 1774, regele îl trimite la Londra pentru a negocia retragerea de pe piață a unui pamflet publicat acolo prin care era atacată una dintre amantele sale, contesa du Barry. Beaumarchais simte că dacă își duce la bun sfîrșit această misiune, poziția lui la Curte se va consolida, și se dedică cu pasiune realizării dorinței regelui. Doar că, în timp ce el organiza la Londra dispariția pamfletului, Ludovic al XV-lea moare și contesa du Barry cade în dizgrația noului rege, Ludovic al XVI-lea. Dar, nu-i nimic, o experiență ca cea dobîndită deja de Beaumarchais e utilă oricînd. Restul, mîine.

 

Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa [email protected]. Vă mulţumim pentru înţelegere.