TASS: Dmitri Peskov, despre cazul Aleksei Navalnîi: Se observă semne ale maniei persecuţiei şi ale megalomaniei

Secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Dmitri Peskov, este de părere că zgomotul informațional pe care Aleksei Navalnîi îl face în jurul persoanei sale, reprezintă o manifestare a persecuției și a megalomaniei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului și-a exprimat această opinie, marți, într-o discuţie cu jurnaliştii şi a subliniat că acesta este punctul său de vedere personal. "Probabil o să abuzez puțin și o să-mi permit exprimarea punctului de vedere personal, pe care, de obicei, nu doresc să îl exprim sau nu am dreptul să fac acest lucru. Per ansamblu, se poate spune, desigur, că pacientul are o manie a persecuției pronunțată şi, de asemenea, pot fi stabilite în mod clar anumite manifestări ale megalomaniei.

Aşa cum se spune, el se compară chiar şi cu Iisus. În rest, desigur, manifestări conform concepţiei lui Freud. /.../" - a spus Peskov. Reprezentantul Kremlinului a îndemnat tratarea tocmai din această poziţie a anchetei, în care Aleksei Navalnîi susţine că a fost otrăvit de serviciile speciale ruse.

Alexei Navalnîi spune că a înregistrat un agent rus implicat în otrăvirea sa

FSB a denunţat luni drept un "fals" înregistrarea făcută de opozant a convorbirii telefonice cu un agent rus pentru a-l face să recunoască faptul că a participat la otrăvirea sa astă vară în Siberia. Alexei Navalnîi a postat un video al convorbirii pe blogul său.

Serviciile ruseşti fiind arătate cu degetul în legătură cu otrăvirea sa astă vară în Siberia, Alexei Navalnîi a vrut să aducă dovada implicării lor. Duşmanul declarat al Kremlinului a postat pe blogul său, luni, 21 decembrie, o înregistrare telefonică compromiţătoare pentru serviciile de securitate ruseşti (FSB).

Prezentâmdu-se la telefon drept un asistent al secretarului Consiliului de securitate rusesc, Nikolai Patruşev, apropiat al lui Vladimir Putin, el l-a făcut pe Konstantin Kudriavţev, un expert în arme chimice al FSB, să creadă că are nevoie de mărturia lui pentru a redacta un raport. Konstantin Kudriavţev i-a spus atunci că otrava care îl viza pe Alexei Navalnîi a fost pusă în lenjeria acestuia. Pentru a aduce dovada identităţii interlocutorului său, opozantul afirmă că "orice expertiză vocală va demonstra că este vorba într-adevăr" de Konstantin Kudriavţev.

"Îmi permit să exprim o părere personală: bolnavul suferă în mod clar de un delir al persecuţiei şi (...) de anumite simptome de megalomanie", a reacţionat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în faţa presei.

"Videoul cu (această) convorbire telefonică este un fals", a apreciat FSB într-un comunicat citat de agenţia de presă rusească, adăugând că această "pretinsă anchetă" constituie "o provocare planificată" care nu ar fi fost posibilă "fără sprijinul tehnic şi organizatoric al unor servicii speciale străine".

"Substituirea numărului unui abonat este o metodă bine cunoscută a serviciilor străine", continuă acesta, excluzând în consecinţă "posibilitatea de a-i identifica pe adevăraţii participanţi ai acestei convorbiri". Opozantul explică faptul că a folosit un artificiu care i-a permis să-şi falsifice numărul de telefon.

Rezultat: drept represalii, Rusia, care denunţă sancţiunile europene care vizează începând din octombrie mai mulţi înalţi oficiali ai săi, a arătat, marţi, că "a lungit lista reprezentanţilor din ţări membre ale UE care au interdicţie de a intra pe teritoriul Federaţiei Ruse", fără a le publica numele.

Aceste contra-sancţiuni le-au fost făcute cunoscute reprezentanţilor ambasadelor Franţei, Germaniei şi Suediei, convocaţi la minister cu această ocazie. Este vorba de trei ţări ale căror laboratoare au identificat o substanţă neurotoxică de tip Noviciok în organismul opozantului rus, în acel moment spitalizat în Germania. Aceste concluzii au dus la sancţiuni ale UE contra a şase oficiali ruşi.

Un bărbat răspunzător de distrugerea probelor

Potrivit convorbirii publicate de Alexei Navalnîi, persoana prezentată ca agent al FSB este iniţial ezitantă, înainte de a se angaja într-o conversaţie de 45 de minute cu opozantul, aflat în continuare în Germania. Individul apreciază că detractorul Kremlinului a supravieţuit datorită pilotului avionului la bordul căruia i s-a făcut rău şi medicilor de la urgenţă care l-au tratat.

Alexei Navalnîi s-a simţit rău în timpul unui zbor care îl ducea de la Tomsk, Siberia, la Moscova. Comandantul avionului a decis să aterizeze la Omsk pentru a permite să fie preluat de medici. "Dacă ar fi zburat puţin mai mult timp (...) poate că totul s-ar fi desfăşurat altfel", spune bărbatul, potrivit înregistrării audio şi video difuzate de Alexei Navalnîi.

De mai multe ori, presupusul agent se arată îngrijorat să vorbească despre caz "la telefon", înainte de a da detalii, ca atunci când afirmă că otrava a fost pusă în lenjeria opozantului.

Interlocutorul lasă să se înţeleagă că el nu a participat personal la otrăvire, ci ulterior, la distrugerea probelor.

Alexei Navalnîi a obţinut, spune el, numărul de telefon al agentului prin intermediul site-ului englez de investigaţii Bellingcat, care a publicat pe 14 decembrie, împreună cu mai multe publicaţii, o anchetă care susţine că a identificat opt agenţi ai FSB, printre care Konstantin Kudriavţev, implicaţi în filarea opozantului de ani de zile. Navalnîi dă asigurări că le-a sunat pe toate aceste persoane, dar că "toate au închis repede", până la convorbirea cu Kudriavţev. Aceste apeluri telefonice au avut loc cu câteva ore înaintea publicării anchetei Bellingcat.

Opozantul, specializat în anchete privind corupţia elitelor, îl acuză pe preşedintele rus că a comandat această tentativă de asasinat.

Întrebat despre această primă investigaţie, Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă că Alexei Navalnîi era supravegheat, dar a dezminţit orice otrăvire, estimând că el ar fi mort dacă agenţii ar fi vrut să-l omoare. (Rador)

https://www.france24.com/fr/europe/20201222-alexeï-navalny-dit-avoir-piégé-un-agent-des-services-russes-responsable-de-son-empoisonnement

Traducere: Gabriela Sîrbu