România. După ce inițial TAROM a anunțat suspendarea zborurilor de pe 31 iulie și 1 august ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, compania aeriană informează că va suspenda și toate cursele aeriene programate între 2-6 august.
Pe această cale, compania sfătuiește toți pasagerii afectați de aceste anulări de pe ruta București-Beirut să ia legătura cu compania pentru a-și reprograma călătoriile la o dată ulterioară, fără costuri adiționale.
Cum își pot recupera pasagerii TAROM banii de pe bilete
„Compania a urmărit evoluția situației și informările autorităților, iar pentru siguranța pasagerilor săi a decis suspendarea zborurilor pe această rută în intervalul 2-6 august, inclusiv”, potrivit unui comunicat transmis de TAROM.
Pasagerii afectați de anularea zborurilor pot alege între două opțiuni oferite de TAROM. Aceștia pot reprograma călătoria la o dată ulterioară fără costuri suplimentare sau pot solicita rambursarea integrală a contravalorii biletului de avion.
Reprezentanții TAROM îi sfătuiesc pe pasagerii afectați să contacteze compania pentru asistență. Cei care și-au achiziționat biletele de pe site-ul TAROM sau prin intermediul unei agenții TAROM pot suna la următoarele numere de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000.
Pasagerii pot, de asemenea, trimite solicitările lor la adresele de email: contact@tarom.ro și rezervari@tarom.ro.
Situația zborurilor se poate schimba oricând
Cererile de modificare sau rambursare trebuie depuse în termen de un an de la data emiterii biletului de călătorie.
TAROM monitorizează atent evoluția situației și va actualiza pasagerii în legătură cu statusul zborurilor planificate pentru zilele următoare.
La rândul lor, pasagerii sunt încurajați să urmărească anunțurile oficiale ale companiei pentru a rămâne informați despre eventualele modificări sau informații suplimentare.
Anularea zborurilor survine pe fondul unui avertisment emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care amintește că, în contextul evoluțiilor recente privind situația de securitate și riscul crescut de escaladare din Orientul Mijlociu, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Islamică Iran, cu nivelul 8/9, potrivit Capital.