Cum își pot recupera banii românii păgubiți de compania aeriană Blue Air: „Important este ca cei afectaţi de această situaţie să-şi poată primi drepturile”

Sursa: Dreamstime.com

Compania Blue Air a anunțat că anulează toate cursele aeriene, până pe data de 10 octombrie 2022. Astfel, comisarul european Adina Vălean a explicat cum vor fi despăgubiți românii care nu au mai putut beneficia de serviciile Blue Air. De altfel, cursă specială TAROM a adus din Israel circa 150 de români. Erau clienți Blue Air, abandonați după ce compania a decis să-și anuleze zborurile.

Update 3: Comisarul pentru Transporturi Adina Vălean a transmis că pasagerii păgubiți de Blue Air își pot recupera banii doar intrând în contact cu reprezentanții companiei aeriene, iar mai apoi, dacă problema nu va fi remediată, aceștia se vor putea adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru soluționarea litigiilor.

„Românii afectaţi de situaţia de la Blue Air trebuie să se adreseze companiei, iar dacă nu se rezolvă cu compania, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Ce mă interesează pe mine, la nivel european, este ca pasagerii care au dreptul la rerutare, rambursare, sprijin, despăgubiri, să poată beneficia de aceste drepturi ale lor.

Sigur, se întâmplă, important este ca cei care au fost afectaţi de această situaţie să-şi poată primi drepturile, să fie rambursaţi. Ei trebuie să se adreseze companiei, dacă nu se rezolvă cu compania, Autorităţii pentru protecţia consumatorului. Din evaluarea noastră, ăsta este sistemul care a funcţionat destul de bine şi post întâmplările din pandemie. Deci asta îi încurajez şi pe cei care au fost afectaţi de situaţia de la Blue Air”, a transmis comisarul european Adina Vălean.

Update 2: Compania Blue Air a transmis că zborurile sale nu vor fi reluate mai devreme de 10 octombrie, astfel că pasagerii care au achiziționat deja bilete nu vor putea beneficia de serviciile promise.

Update 1: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că o nouă cursă va fi operată de TAROM în scopul repatrierii cetățenilor români blocați în aeroporturile internaționale.

Cursa TAROM cu destinația Malaga va repatria 160 de români blocați în Spania după oprirea zborurilor companiei aeriene Blue Air. Astfel, este cea de-a patra cursă trimisă de autoritățile române în ultimele trei zile. TAROM a mai efectuat curse aviatice speciale la Tel Aviv (Israel), Heraklion (Grecia) și Larnaka (Cipru), conform Știripesurse.ro.

Știre inițială: În urma anulării curselor Blue Air, 54.000 de oameni au fost afectați de decizia companiei. Au fost anulate 400 de zboruri în perioada 6-11 septembrie. Bilanțul a fost făcut chiar de compania aeriană, care susține că astăzi, opt septembrie, va anunța când și în ce condiții își reia activitatea.

Așadar, compania TAROM a decis să facă o cursă specială la Tel Aviv, Aeroportul Ben Gurion, pentru repatrierea din Israel a aproximativ 150 cetățeni români afectați. Călătorii au ajuns în această dimineață în România.

Mărturiile călătorilor români

Pasagerii care au ajuns în țară cu zborul special TAROM spun că sunt, totuși, norocoși. „Cu TAROM, de unde Blue Air? Blue Air ne-a abandonat, ne-a descurcat guvernul. Am avut noroc că am stat doar o zi, 24 de ore întârziere”, a spus unul dintre călători.

De asemenea, alte persoane au stat în aeroport cinci ore. Totuși, unii dintre ei au fost norocoși pentru că au primit o noapte de cazare din partea agenției. De asemenea, a fost ținută legătura constant între consulat și turiștii care au stat la hotel. Mai mult decât atât, există disponibilitate și pentru alte nopți de cazare în cazul în care turiștii ar fi rămas mai mult timp. În plus, alți români au mărturisit că s-au speriat, dar se bucură că au ajuns în țară, chiar dacă s-a întâmplat cu o zi mai devreme.

Români blocați în afara România

Cu toate acestea, în continuare, mii de români sunt blocați în continuare în afara țării. Guvernul a alocat companiei TAROM cinci milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru a organiza curse speciale pentru a-i aduce în țară pe pasagerii abandonați de Blue Air. Totuși, unii dintre ei nu au mai așteptat și s-au întors pe cont propriu. Este vorba despre zeci de turiști blocați, care au găsit locuri libere într-un autocar, însă drumul a fost un calvar. În locului unui zbor de două ore cu avionul, au fost nevoiți să parcurgă un traseu de 19 ore cu mașina.

„Ne-au lăsat să ajungem în față să ne îmbarcăm și nu ne-au spus nimic. ne-au luat banii pe check-in, pe bilete, și nimeni nu s-a ocupat de noi, cu copii mici, 200 de persoane. Cei din Atena au spus să luăm legătură cu firma. M-a venit nimeni”, a mai spus un călător.

Românii blocați în străinătate pot cere ajutor la numerele de telefon puse la dispoziție de autorități: 0040 751 084 537 și 0040 745 999 111, informează Digi24.