Antonescu, despre tarifele lui Trump: Ne interesează gloanțele care ajung la noi

Antonescu, despre tarifele lui Trump: Ne interesează gloanțele care ajung la noiCrin Antonescu. Sursa foto: Facebook

Tarifele lui Trump stârnesc îngrijorări semnificative la nivel global, după ce președintele american a prezentat documentul cu tarifele reciproce, în care Uniunea Europeană va fi taxată cu 20%.

Tarifele lui Trump descrise de Antonescu: E o probă pentru noi toți

Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, a comentat despre tarifele anunțate de Donald Trump, subliniind necesitatea unei mobilizări rapide, deoarece există deja indicii clare cu privire la aceste tarife.

„E o probă pentru noi toți, pentru Uniunea Europeană, pentru România. În speță, trebuie să analizăm repede, să mutăm repede, hotărât. Am avut niște indicii, Trump a vorbit despre aceste lucruri. Ca și în alte ocazii, ne-am gândit că poate exagerează. Ne-am gândit că poate e campania electorală.

Bun, deja, economiști au început să comenteze despre acest lucru. Sunt unii care spun că efectele se vor resimți și asupra americanilor, consumatorului american, că, așa cum spunea cineva, pușca e îndreptată către el însuși. Dar ne interesează gloanțele care ajung la noi”, a explicat Crin Antonescu.

Ce ar trebui să facă România fața acestor provocări

Crin Antonescu consideră că este timpul ca toată lumea să se mobilizeze, având în vedere că situația devine din ce în ce mai complicată, mai ales în contextul unui război din apropiere care pare să nu se mai termine.

Donald Trump

Tarifele lui Trump. Sursa foto: Facebook

„Cred că trebuie să ne organizăm și să răspundem acestei provocări, pentru că este o provocare să răspundem. Deocamdată, să notăm că situația devine din ce în ce mai complicată, pentru că suntem între un dosar ucrainean care nu se încheie, în ciuda anunțurilor triumfaliste și cel puțin optimiste ale domnului Trump, care nu se încheie, care are mari semne de întrebare, care stârnește mari neliniști, cel puțin într-o țară ca România. Și acum, această ofensivă dinspre vest înspre noi, războiul, cum putem să-i spunem, cu ghilimele sau fără, tarifar comercial al Administrației Trump”, a mai punctat Antonescu.

Antonescu: Este o lovitură anunțată, speram că se va amâna

Antonescu a mai subliniat în intervenția sa că  asistăm la „o confruntare, cel puțin, putem să-i spunem și război”. Sigur, a mai spus Antonescu, „că e la figurat, dar seamănă a război acum”.

„Este o lovitură anunțată, dar despre care speram că se va amâna măcar sau chiar nu va avea loc. Adică ar fi fost un spațiu de negociere, să spunem. Ea se alătură totuși unor mișcări neașteptate ale administrației, unor atitudini neașteptate ale administrației, între altele.

În ce privește România, înțelegem totuși și faptul că suntem într-un interimat, într-un provizorat, dar doar în ce privește președintele. Nu înțeleg de ce trebuie să facem eforturi speciale, de ce trebuie să avem emisari speciali”, a concluzionat Antonescu, la digi24.ro.