Editura Evenimentul si Capital

Tăriceanu: „USR-PLUS sunt urmașii securiștilor!” Atacuri spre PNL și Iohannis

Autor: | | 1 Comentarii | 1213 Vizualizari

Călin Popescu Tăriceanu, președinte al ALDE, a vizitat joi Satu Mare pentru a fi alături de doi membri din conducerea centrală a partidului, de vicepreședintele Andrei Gerea și de secretarul general Daniel Chițoiu.

Liderii centrali ai ALDE alături de președintele organizației județene, Ovidiu Silaghi, au vizitat mai întâi fabrica de mobilă „Ardudana” din orașul Ardud. După această vizită liderii ALDE au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre obiectivele majore care vor fi prioritatea viitorilor europarlamentari ALDE, informează satmareanul.net.

Aceste obiective sunt:

  • asigurarea obținerii de fonduri suficiente pentru agricultura din România chiar și după preconizata scădere generală a acestora în ponderea bugetului UE
  • asigurarea obținerii în continuare a unor fonduri de coeziune consistente pentru evitarea unor mai mari decalaje economice între țările care fac parte din UE
  • schimbarea unor directive europene (inclusiv în transporturi) care au efecte protecționiste în favoarea țărilor din vestul european și scot astfel din competiția economică firmele românești, ceea ce conduce la concluzia ca „țările din Europa riscă să nu mai fie egale între ele din punctul de vedere al oportunităților”

La începutul discursului său, Călin Popescu Tăriceanu și-a afirmat bucuria de a se revedea la Satu Mare cu Ovidiu Silaghi, cu Adrian Ștef și cu ceilalți membri din conducerea județeană a ALDE.

Președintele ALDE a menționat că viitorii europarlamentari de pe lista partidului vor avea o misiune grea în Parlamentul European, „aceea de a reprezenta România într-un mod activ și unitar și nu așa cum fac actualii reprezentanți ai PNL” în acest for care mai mult ar fi denigrat România.

„Din păcate, interesul oamenilor pentru aceste alegeri europarlamentare nu este prea mare. Asta se întâmplă pentru că atenția lor este acaparată de scandaluri interne privind corupția și problemele din justiție, La asta s-ar adăuga și referendumul inițiat de Johannis, referendum care bruiază alegerile pentru Parlamentul European” și la care, potrivit lui Călin popescu Tăriceanu, „românii nu doar că nu trebuie să voteze, ci trebuie direct să-l boicoteze”.

Referitor la campania electorală pentru alegerile europarlamentare, aflată în plină desfășurare, liderii Daniel Chițoiu și Andrei Gerea au subliniat din nou faptul că „s-au adus în dezbaterea publică, de către PNL și alianța USR-PLUS, alte teme decât cele care au într-adevăr importanță pentru alegerea viitorului Parlament European” (teme precum lupta anticorupție și referendumul aferent). Dealtfel, intervenind la un moment dat, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că mai ales cei din alianța USR-PLUS „sunt copiii securiștilor noștri din trecut care vor deveni securiștii copiilor noștri”. Andrei Gerea s-a arătat îngrijorat de faptul că „in această campanie există o doză foarte mare de ură, ură introdusă de USR-PLUS și PNL în dezbaterea internă, ceea ce nu este deloc normal. În plus, să nu uităm că roata se învârte, inclusiv în politică, nimeni nerămânând la infinit în aceeași poziție de putere”.

SCANDAL cu membri PSD! Dragnea, Olguta si Razvan Cuc, ASALTATI de protestatari! Jandarmii au intervenit

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI