„Constituția prevede niște pași care sunt extrem de anevoioși și consumatori de timp. Drumul până la anticipate este de patru luni de zile și creează consecințe extrem de nefavorabile. Constituția României a fost gândită să facă cât mai dificilă această soluție.

Administrația în astfel de cazuri se blochează, cetățenii vor trebui să aștepte. Consecințele economice sunt la fel de preocupante, vor fi presiuni pe cursul de schimb, pe domeniul economic. I-am spus președintelui că această soluție mi se pare una nepotrivită, mai ales că economia de timp e mică, de câteva luni. O tevatură inutilă”, a declarat Tăriceanu.

După consultările ALDE de la Cotroceni, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că alegerile anticipate vor crea un adevărat blocaj, iar ALDE nu propune un prim-ministru în acest moment.

„În cazul celui de-al doilea subiect discutat, cel referitor la desemnarea unui prim-ministru am declarat că ALDE nu va veni cu nicio propunere momentan”, a mai declarat liderul ALDE.

Te-ar putea interesa și: