Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Atacurile lui Tăriceanu la adresa DNA dau senzaţia că îşi pregăteşte o strategie de victimizare în eventualitatea implicării în dosare precum Microsoft

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Atacurile lui Tăriceanu la adresa DNA dau senzaţia că îşi pregăteşte o strategie de victimizare în eventualitatea implicării în dosare precum Microsoft

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a afirmat azi, in contextul schimbului de replici intre Calin Popescu Tariceanu, CCR si procurorii DNA, ca optiunea cea mai responsabila pentru presedintele Senatului ar fi sa colaboreze cu reprezentantii Justitiei fara a da senzatia unor amanari procedurale lipsite de sens si valoare juridica.

„Refuzul lui Tariceanu, de pilda, de a raspunde solicitarilor procurorilor pentru ca cererea nu a venit din partea ministrului Justitiei nu are o acoperire constitutionala si regulamentara reala. Prevederea respectiva se aplica in cazul solicitarilor de arestare sau retinere – care implica deci retragerea unei imunitati. Altfel, un procuror de caz sau un Parchet pot solicita direct date pe care le considera necesare. In al doilea rand, Călin Popescu Tăriceanu are o sarcină simplă de îndeplinit pentru a tranșa cazul Dan Șova: trebuie să redacteze și să publice în Monitorul Oficial hotărârea privindu-l pe senatorul PSD. Oricare ar fi ea, dar sa publice ceva – Parlamentul este un for de decizie, pentru asta suntem trimisi in Parlament, nu pentru a ridica din umeri si a sustine ca habar nu avem ce am decis. Discutiile informale cu CSM nu pot schimba nimic din acest parcurs – in general discutiile informale nu au valoare formala, nu e mare filosofie sa pricepi asta. Nici atacurile la adresa DNA nu schimba cu nimic obligatiile de serviciu ale domnului Tariceanu, ele dau doar senzatia ca acesta isi pregateste din timp o strategie de victimizare in eventualitatea implicarii numelui sau in dosare precum Microsoft sau ANRP”, a punctat deputatul PNL.

Ovidiu Raețchi a punctat și că optiunile lui Tariceanu aduc prejudicii in viitorul raport MCV:

„Desfasurarile din aceste zile vor avea un efect negativ in viitorul raport MCV, pentru ca in cazul Sova exista elemente de abuz sau neglijenta in serviciu (art. 297 si 298 din Codul Penal) intr-o forma, iata, continuata la nesfarsit. Regulamentul Senatului trebuia de mult pus in acord cu decizia CCR, acolo vorbim de o incalcare din culpa a unei indatoriri de serviciu cu o vatamare a intereselor legitime a unei persoane juridice. Ponta e obligat sa reactioneze in acest caz si sa ofere o pozitie clara a PSD – asa cum a facut PNL. Celebra „Marțea neagră” a fost ultima dată când l-am văzut pe premierul Victor Ponta  atât de tăcut și de absent. Atunci, în decembrie 2013, când parlamentarii PSD lucrau noaptea la legea amnistiei și grațierii, premierul Victor Ponta se afla în Africa de Sud și pretindea că nu știe nimic din ceea ce se întâmplă.”

Ne puteți urmări și pe Google News