Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că alegerile europarlamentare reprezintă un prilej pentru ca România să demonstreze că va participa în continuare la proiectul european, iar românii își vor respecta angajamentele.
„Tema acestei întâlniri reprezintă un subiect important și pentru Parlamentele naționale. În afara complexității problemelor cu care se confruntă societatea europeană în aceste zile, formularea unui răspuns depinde și de flexibilitatea instituțiilor de a se adapta, de a se schimba și de a inova. Contextul tot mai adânc al globalizării, cu aspectele pozitive și negative cu care vine la pachet, reprezintă răspunsuri articulate din partea noastră, de aceea salut inițiativa Curții de Conturi de a organiza o astfel de conferință, pentru că UE este mai puternică prin colaborare.
Observ că printre dumneavoastră se află la această masa și reprezentanți ai țărilor candidate sau potențial candidate. Acest lucru ne arată că proiectul european merge mai departe în ciuda dificultăților și a criticilor de orice fel care au apărut în ultima perioadă. Sper ca alegerile europarlamentare care ne bat la ușă să arate că rămânem ancorați în proiectul european în ciuda proiectului eurosceptic, că rămânem atașați valorilor europene și că noi românii ne respectăm angajamentele”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, la Conferința Președinților Instituțiilor Supreme de Audit din statele membre ale Uniunii Europene privind cooperarea în auditul public extern, de la Parlament.
„Principalele teme supuse dezbaterii, respectiv inovarea în domeniul auditului la nivelul UE și creșterea rolului de îndrumare al instituțiilor supreme de audit dovedesc preocuparea dumneavoastră de a contribui la combaterea provocărilor cu care se confruntă construcția europeană.
UE are nevoie acum, poate mai mult decât oricând, de încrederea cetățenilor săi, de certitudinea acestora la nivelul fiecărui stat membru că resursele financiare sunt cheltuite eficient pentru obiective clare și care generează rezultatele așteptate, iar instituția supreme de audit al fiecărui stat membru este cea care joacă rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor aceștia.
Apropierea de cetățean se poate realiza în cel mai eficient mod prin utilizarea noilor tehnologii capabile să asigure o mai bună prezentare a constatărilor de audit și o comunicare eficientă”, a mai adăugat Tăriceanu.