Tăriceanu a adăugat că funcţiile în ALDE trebuie obţinute la Congres şi nu "la masa verde". 

"Nu i-am oferit nicio funcţie pentru că eu nu am în buzunar funcţii. Această funcţie (de preşedinte executiv – n.r.) mi-a spus domnia sa că şi-o doreşte. E o diferenţă enormă. (…) Am observat (…) că ar fi preferat să ajungem la o înţelegere cu privire la repartizarea poziţiilor de conducere în care să câştige un avantaj pe care nu îl merită, pentru că eu cred că ocuparea funcţiilor de conducere într-un partid trebuie să reflecte proporţional efortul şi contribuţia fiecăruia. Deci, eu ceea ce vreau să facem este să nu stabilim la masa verde ceea ce este dl Constantin şi ceea ce este altcineva. (…) Prefer să se facă Congres de alegeri de sus până jos. Şi din acest motiv dânsul fuge cum vedeţi şi încearcă să amâne cât mai mult Congresul doar – doar vom ajunge la o înţelegere. Eu nu mai fac niciun fel de înţelegere cu domnul Constantin, pentru că o dată mi-a fost de ajuns şi m-am fript, la alegerile parlamentare, cu listele. Dacă doreşte, facem în partid Congres, cu alegeri de sus până jos. Cine primeşte un număr de voturi ca să ocupe o funcţie, bine, cine nu, cu părere de rău, asta este. Nu putem să stăm să negociem tot timpul numai ca să se regăsească unii sau alţii, după merite bănuite, dar neştiute de nimeni, în funcţiile de conducere ale unui partid", a spus Tăriceanu, la Parlament. 

Liderul ALDE consideră că nu există niciun risc pentru majoritatea PSD – ALDE în cazul în care Daniel Constantin ar părăsi partidul. 

Întrebat dacă în cazul în care Daniel Constantin sau Victor Ponta se regrupează şi pleacă din rândul majorităţii parlamentare se poate relua discuţia participării UDMR la guvernare, Tăriceanu a răspuns: "Noi am lăsat o uşă deschisă pentru UDMR. Dacă dânşii doresc, la un moment dat putem oricând să reluăm discuţia, dar vă subliniez faptul că majoritatea care susţine Guvernul nu este sub nicio formă în pericol". 

Pe aceeași temă: Tăriceanu crede că Daniel Constantin se vrea EXCLUS din ALDE

ULTIMATUM în coaliţia de guvernare. Atacuri interioare în ALDE