Tăriceanu a semnat acordul de colaborare cu Franţa

Tăriceanu a semnat acordul de colaborare cu Franţa

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu, aflat în vizită de lucru la Paris, a semnat astăzi, împreună cu omologul său francez, François Fillon, un acord de colaborare în domeniul administraţiei publice, apărării civile, protecţiei mediului şi sectorul energetic. Cei doi şefi de guvern au convenit să sprijine companiile franceze care investesc în România în proiecte finanţate şi din fonduri comunitare.

În februarie, preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au semnat documentul privind derularea parteneriatului strategic între România şi Franţa.

"Am convenit să încurajăm participarea companiilor franceze la realizarea proiectelor comune care utilizează fonduri structurale comunitare", a spus Tăriceanu, la finalul discuţiei cu prim-ministrul francez.

Premierul a arătat că astfel de investiţii pot fi realizate în industria constructoare de automobile, agricultură, energie, transporturi, sectorul aeronautic.

Prim-ministrul român a comentat că parteneriatul strategic va dinamiza relaţiile bilateriale dintre cele două ţări în domeniile politic, economic, social-cultural şi ştiinţific, ca şi modul de colaborare între România şi Franţa în cadrul Uniunii Europene.

Şeful Executivului a ţinut să precizeze că România susţine în totalitate obiectivul preşedinţiei franceze privind dezvoltarea unei apărări şi identităţi europene în cadrul NATO. Franţa va prelua preşedinţia semestrială a Consiliului UE pe 1 iulie.

Sursa: Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News