Țara în care tribunalele au JUDECAT anul trecut, 45.000 de cazuri de CORUPȚIE. Rata condamnărilor este 99,9%

Numărul dosarelor de corupţie judecate de instanţele din China a crescut în 2016 cu aproximativ o treime faţă de 2015, a informat preşedintele Curţii Supreme, promiţând continuarea amplei campanii anticorupţie, transmite AFP.

Într-un raport anual adresat parlamentului, preşedintele Curţii Supreme, Zhou Qiang, a precizat că, anul trecut, tribunalele chineze au judecat 45.000 de dosare de corupţie, împotriva a 63.000 de inculpaţi, faţă de 34.000 de dosare în 2015.

Rata condamnărilor a crescut, în 2016, la 99,92%, scrie AFP, citată de Agerpres.

Zhou a evidenţiat şi progresul major realizat în 2016 prin ' sancţionarea severă a infracţiunilor de punere în pericol a siguranţei naţionale' de către apărători ai drepturilor omului.

Preşedintele chinez Xi Jinping a declanşat, după accederea sa la putere în 2012, o campanie împotriva flageului corupţiei funcţionarilor publici şi din rândurile conducerii Partidului Comunist.

Campania a dus la condamnarea a peste un milion de persoane.

Organizaţii neguvernamentale şi experţi denunţă însă o represiune în creştere împotriva vocilor critice la adresa regimului, unii analişti văzând în campania anticorupţie un mijloc de eliminare a rivalilor politici ai preşedintele Xi Jingping