Şi m-a îndemnat să ghicesc cine-i autorul încercând şi o capcană: Vadim Tudor, Andrei Pleşu sau Dan Puric.

Ei bine, nu. Autorul este Octavin Goga în 1916, iar citatul a fost preluat şi de regretatul istoric şi profesor Florin Constantiniu în “O istorie sinceră a poporului roman”.

Semn că nimic nu-i nou sub soare pe aceste plaiuri!

 

***

 

Pentru că tot vorbim despre Raportul Departamentului american privind presa reiau câteva rânduri mai vechi. Conform Rolului Jurnalistului, Statutul Jurnalistului şi Codul Deontologic, adoptate la Sinaia de către Convenţia Organizaţiilor de Media, în iulie 2004 „jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul de orice fel.(…) Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat.

Jurnalistul se bucură de o protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital, de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate”.

Asta pentru a se înţelege, o dată pentru totdeauna, că nu voi abdica niciodată de la principii, care nu se negociază. N-am de gând să fac asta, după 25 de ani de jurnalism.

Aud periodic: „Voi, ăştia din presă”. Da, noi, ăştia din presă! Ar trebui să ne purtaţi pe braţe, să ne ridicaţi osanale. Unde-ar fi fost societatea românească fără presă? La câte mârşăvii şi abuzuri se fac în această ţară, unde eram fără mass-media? Cu bunele şi relele ei, presa românească a fost şi va rămâne principalul vector al democraţiei în România.

Presa e avocatul din oficiu al acestui popor, chemat în instanţă de nişte călăi. Nu o să tac nici eu, nici colegii mei. Unii vor cădea sub presiuni, ispite. Dar nu ne veţi putea închide niciodată gura, nu veţi putea pune lacăte pe călimară, lanţuri pe computere. Suntem cu ochii pe voi, tâlhari ai fericirii! Ştiu că vă este frică. Aveţi şi de ce. Să vă temeţi!