Țara care se sufocă la propriu din cauza caniculei. Temperaturile au devenit mortale

Caniculă. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Autorităţile pakistaneze au avertizat vineri populaţia în legătură cu un val de căldură mortal în condiţiile în care temperaturile în timpul zilei în unele zone din ţară au atins 50 de grade Celsius, forţând locuitorii să-şi oprească activitatea şi să rămâne în case,

Temperaturile la amiază s-au încadrat între 46 şi 50 de grade Celsius în oraşele din sudul şi sud-vestul provinciei Balochistan, considerată una dintre cele mai calde regiuni de pe planetă, a anunţat agenţia de meteorologie din această țară.

Cea mai mare temperatură a fost de 50 de grade Celsius şi a fost înregistrată în oraşul Naukundi din provincia Balochistan, a precizat agenţia. Zona se află în apropiere de graniţa cu Afganistanul.

Majoritatea regiunilor din Pakistan au fost afectate de un val de caniculă în această săptămână, iar agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor a afirmat că s-ar putea înregistra decese din cauza caniculei.

"Se simte ca şi cum ai fi într-un cuptor. Nici măcar nopţile nu sunt mai sunt răcoroase", a afirmat Noor Ahmad, proprietarul unui magazin din Naukundi.

Temperaturi ucigătoare înregistrate în Pakistan, autoritățile sunt în alertă

"Străzile şi pieţele sunt total pustii în timpul zilei", a spus Ahmad, care s-a declarat îngrijorat de cum vor supravieţui copiii lui dacă canicula va continua.

În capitala Islamabad, compania de distribuţie a energiei electrice a afirmat că sistemul său se confruntă cu întreruperi constante din cauza suprasolicitării reţelei în condiţiile în care majoritatea oamenilor şi-au pornit aparatele de aer condiţionat.

Cel puţin trei valuri de caniculă au provocat zeci de morţi anul trecut în Pakistan şi au declanşat incendii masive în pădurile de pini, lăsând mii de persoane fără mijloace de trai, conform Agerpres.

În România, mâine, temperaturile vor fi ridicate în special în sudul țării, acolo unde la umbră se vor simții mult mai multe grade decât cele măsurate, iar umezeala va fi puternică.

„Și ziua de mâine va fi una caniculară, în special în partea de sud, sud-est a țării, unde valorile de temperaturi se vor situa frecvent între 31 și 36 de grade, la umbră. Inclusiv în Capitală, posibil mâine să atingem 35-36 de grade. Disconfortul termic rămâne unul foarte ridicat, în condițiile în care și astăzi, multe zone din partea de est, sud, sud-est și chiar și vest și în zona Moldovei am înregistrat gradul critic de 80 de unități”.