Bărbatul de 21 de ani care a fost împușcat de polițiști a murit în dimineața zilei de marți, 10 ianuarie, la spitalul din Suceava. Tânărul nu a oprit la semnalul acestora pentru un control al polițiștilor de la Brigada Rutieră.
Florin Negură este tânărul de 21 de ani care a fost împușcat de polițiștii rutieri în seara zilei de 7 ianuarie. Bărbatul din Suceava nu a răspuns la semnalul oamenilor legii. El a ajuns la Spitalul Județean din Suceava. Medicii au încercat să îi salveze viața. Ei i-au făcut o intervenție chirurgicală de urgență în decursul zilei de ieri, dar starea lui de sănătate s-a deteriorat.
În cele din urmă, doctorii au declarat decesul tânărului. „Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, pacientul împuşcat a decedat”, a anunțat Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Negură a fost internat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe raza localității Moldovița. Bărbatul se afla într-o mașină în timp ce polițiștii au încercat să îl oprească. El nu a respectat semnelele oamenilor legii. Mai mult decât atât, a accelerat autovehiculul când a trecut pe lângă patrula de poliție.
Polițiștii din Suceava l-au urmărit pe tânărul de 21 de ani până când l-au împușcat
Ulterior, polițiștii au plecat în urmărirea tânărului de 21 de ani. Ei au folosit de mai multe ori portavocea mașinii în încercarea de a-l convinge pe bărbat să oprească. Mașina condusă de Negură a intrat pe un drum forestier în timpul urmării. În acel moment, polițiștii s-au folosit din nou de portavoce, dar pentru că tinerii nu au răspuns nici de aceasă dată la somația lor, oamenii legii au tras două focuri de armă în plan vertical și alte două înspre mașina lui Negură.
Florin Negură, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, a fost nimerit de unul dintre gloanțe. Evenimentul a fost anunțat printr-un apel la 112. Ulterior, la fața locului s-au prezentat alți polițiști care au observat că unul dintre tineri este împușcat. Alte două persoane se aflau în mașină, informează Antena 3 CNN.