În urmă cu patru zile, un criminal în serie, eliberat condițiionat după 25 de ani de stat după gratii, a incendiat o tânără în vârstă de 17 din Mehedinți.
Potrivit ultimelor vești cu privire la starea de sănătate a tinerei, aceasta se află în continuare în stare gravă. Adolescenta este conectată la aparate, iar şansele de supravieţuire rămân reduse din cauza arsurilor profunde, ce se întind pe 90% din suprafaţa corpului.
În cazul tinerei din Mehedinți, arsurile severe se întind pe 90% din suprafața corpului, iar șansele sale de viață rămân rezervate. Însă, medicii susțin că există șanse ca pacienții cu arsuri pe 80% din suprafața corpului să supraviețuiască. E posibil ca aceasta să fie supusă unei noi operații.
Lovitură pentru criminali și violatori! Decizia Camerei Deputaților
Fata a fost dusă, inițial, la spitalul din Drobeta Turnu-Severin, dar instituția medicală nu deține secție de arși. Apoi, a fost transferată la Craiova, iar sîmbătă seară a fost preluată de un elicopter SMURD și adusă la București, la Spitalul Grigore Alexandrescu. Joi este așteptat la spital tatăl fetei, care s-a întors din străinătate.
„Starea ei este critică, prognosticul este rezervat având în vedere și gradul de arsură și suprafață", a explicat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Mai mult, înainte de nefericitul eveniment, tânăra depusese plângere chiar săptămâna trecută împotriva lui pentru viol și agresiune, dar bărbatul a ales să se răzbune.
Bărbatul care a comis această faptă este Ion Turnagiu. Acesta a fost condamnat în 1994 la închisoare pe viață, după ce a comis cinci crime. Anul trecut, în luna mai, acesta a fost eliberat pentru bună purtare și a lucrat cu ziua, devenind, între timp, și bun prieten cu tatăl tinerei pe care a încercat să o omoare.
E fără dubii! Cum a premeditat criminalul Turnagiu pedepsirea fetei
Atacatorul în vârstă de 45 de ani a comis, așadar, cinci crime cu sânge rece. Toate, în 1993. Printre victimele sale s-a numărat și o femeie însărcinată în luna a șaptea.
Ion Turnagiu ar fi început să vorbească cu fata de 17 ani pe rețelele de socilizare. „Ar fi avut o relație cu soră-mea, am văzut mesaje la ea în telefon. Îi spunea că el a iubit-o și că l-a făcut să sufere. O mai amenința pe soră-mea. S-au cunoscut la Severin și apoi a venit aici, în Dîrvari,” a declarat fratele tinerei pentru ziarul local Actual de Mehedinți.