Imaginile „omului cu clipboard”, care, fără nici un fel de protecție (nici măcar o banală mască pe gură), stă la doi pași de targa pe care se află asistenta Amber Vinson, infectată cu Ebola, au făcut înconjurul lumii, stârnind râsul sau indignarea. Prostie? Inconștiență?
Compania Phoenix Air a explicat că „omul cu clipboard” era un supervizor care în mod intenționat nu purta nici un costum de protecție. „Profesioniștii noștri îmbrăcați în costume de protecție au limitate vederea și mobilitatea și atunci este datoria supervizorului să-i supravegheze pe ceilalți și să le dea indicații astfel ca nici o procedură să nu fie încălcată”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru ABC News.
„Nu este nimic în neregulă, dimpotrivă, astfel se asigură un nivel mai înalt de securitate pentru TOȚI cei implicați”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Phoenix Air, cu un ton cât se poate de serios.