Purtătorul de cuvânt al talibanilor a declarat că pentru o soluţie politică şi pentru încheierea războiului din Afganistan doresc să stabilească o relaţie bună cu Turcia.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mücahid, a declarat ca pentru o soluţie politică şi pentru încheierea războiului din Afganistan solicită sprijin, şi în special din partea ţărilor musulmane, iar cu Turcia doresc să stabilească relaţii bune.
Conform ştirii transmise de Agenţia Anadolu, Mücahid a analizat pentru TRT Arabi subiecte precum retragerea trupelor străine din Afganistan, funcţionarea Aeroportului de la Kabul şi negocierile de pace inter-afgane de la Doha.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor a afirmat că problema din Afganistan constă în găsirea unei soluţii cuprinzătoare în cadrul unui guvern islamist, revitalizarea procesului pentru instaurarea păcii şi securităţii şi conlucrarea cu celelalte ţări pentru lansarea procesului de reconstrucţie.
Mücahid, care a solicitat sprijin pentru o soluţie politică şi pentru încetarea războiului din Afganistan, în special din partea ţărilor musulmane, a precizat că doresc să stabilească o relaţie bună cu Turcia.
Mücahid a spus: "Dorim o relaţie bună cu Turcia, Turcia este sora noastră, avem multe puncte comune bazate pe credinţă. Dorim ca Turcia să renunţe la trecut şi să se întoarcă la zilele noastre şi la viitor. După aceea vom solicita stabilirea unui dialog".
Purtătorul de cuvânt al talibanilor a declarat că în ceea ce priveşte conferinţa de pace, care se doreşte a fi organizată la Istanbul, evaluează orice oportunitate care ar duce la instaurarea păcii în Afganistan şi în regiune, şi a menţionat că aeroportul de la Kabul, misiunile diplomatice şi securitatea ambasadelor se află în responsabilitatea afganilor, iar o atitudine contrară va fi considerată un amestec în treburile interne ale ţării.
De asemenea, Mücahid şi-a exprimat speranţa că în cadrul negocierilor inter-afgane care vor fi reluate în capitala Qatarului, Doha, vor fi obţinute rezultate bune. (AA)