Talibanii îi aduc sfârșitul lui Biden? I-a fost cerută demisia, după dezastrul din Afganistan. „Una din cele mai mari înfrângeri”

Talibanii îi aduc sfârșitul lui Biden? I-a fost cerută demisia, după dezastrul din Afganistan. „Una din cele mai mari înfrângeri” SURSA: Arhiva EVZ

Donald Trump, fostul preşedinte american, a afirmat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei.

„Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre", a scris fostul preşedinte republican într-un comunicat.

„Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim", mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.

Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană", l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA.

Afganistanul este în mâna talibanilor

Talibanii au cucerit capitala Kabul iar diplomații americani au fost evacuați deja cu ajutorul elicopterelor. Preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat imediat după fuga sa, că a părăsit ţara pentru a evita o baie de sânge, în timp ce talibanii intrau în Palatul prezidențial din Kabul.

Ghani s-a declarat convins că numeroşi patrioţi ar fi fost ucişi, iar Kabul ar fi fost distrus dacă el ar fi rămas în Afganistan.

Talibanii au pus stăpânire duminică și pe orașul strategic Jalalabad și și-au asigurat controlul autostrăzii care face legătura cu orașul pakistanez Peshawar. Tot fără luptă. Guvernatorul s-a predat insurgenților invocând necesitatea de a salva viețile civililor.

Nu este singurul succes obținut de talibani în ultimele ore. Sâmbătă noaptea, ei au capturat și orașul Mazar-i-Sharif (nordul țării), de unde pot fi controlate drumurile spre Tadjikistan și Uzbekistan. Forțele guvernamentale au cedat orașul practic fără luptă, urmate de milițiile aliate guvernului,