La Penitenciarul din Timișoara a început școala. Programul se numește ”A doua șansă” și e susținut de dascăli adevărați. Din cei 810 deținuți existenți, 67 vin la ore. Tâlhari, violatori, criminali, hoți, contrabandiști, unii recidiviști, sunt, 26 la număr, elevi în ciclul primar, iar 41 la secundar inferior (echivalentul claselor a V-a  – a X-a). ”Veteranul” are 55 de ani.

La clasele I și a II-a cei 10 elevi prezenți învață să buchiseaască. ”Lui Paul îi place să construiască castele de nisip și să facă plajă”, scrie pe o fișă de lucru. Trebuie să pună la plural cuvinte din lecția despre vacanța de vară: școală, castel, munte.

Unul din bărbații tatuați nu înțelege ce e acela plural. Ține crispat creionul în mână, notează și șterge cu radiera, iar în final întreabă: ”Doamna, eu atât am putut. E bine?”. Răbdătoare, tânăra îi explică faptul că ”Plural înseamnă mai multe: o școală – mai multe școli”.

Învățătoarea împarte caietele și anunță cerința lecției de azi: ”Ne amintim literele. Scriem cu litere mari de mână câte un rând din fiecare”.

Deținut: ”Nu mi-a plăcut șa școală”

”Fiecare deținut, în perioada de carantină, este evaluat educațional. Celor care nu au absolvit învățământul obligatoriu li se recomandă continuarea studiilor. Conform programului ”A doua șansă”,  deținuții înscriși la cursurile primare, finalizează două clase într-un singur an.

Instruirea școlară și formarea profesională sunt activitățile de reintegrare socială pentru care deținuților li se scad zile din pedeapsă, la absolvire”, arată Ramona Ilieș, purtătoatrea de cuvânt a Penitenicarului Timișoara.

Decanul de vârstă al ”ursuleților” (n.r. așa le spun cei ”mari”, din clasele de gimnaziu sau liceu, celor din ciclul primar, deși acestora din urmă nu le place apelativul) din clasa I este Francisc, zis și Fănel. Are 49 de ani și acum e prima dată când merge la școală.

În rest, se laudă: ”două operații pe creier, 15 condamnări, 26 de ani de pușcărie”. Pe pumni îi scrie LOVE și PAIN cu majuscule. Nu a fost niciodată la școală, până acum. ”Nu mi-a plăcut”, spune. A făcut însă șase copii, în ciuda faptului că în ultimii 30 de ani a stat mai mult prin pușcărie. Acum execută o pedeapsă pentru tâlhărie calificată. Vine la școală ca să nu se plictisească: ”Nu prea am răbdare. De la creier”.

Orele se țin în clubul Penitenciarului

În clubul Penitenciarului, spațiul e compartimentat pentru restul claselor.

Cosmin e aproape aplaudat la oră. Scoate, la tablă, radical din 5. Are 32 de ani și este în clasa a IX-a. A fost condamnat la 7 ani de detenție pentru contrabandă cu țigări. E bine la școală? ”Zilnic mai învățăm ceva. E bun pentru noi”, răspunde.

Nu vorbim dacă regretă traficul cu țigări Marble din Serbia, ci despre ce va face când va ieși din pușcărie: ”Vreau să plec afară, să mă angajez șofer. Îmi e că dacă rămân, când nu o să mai am bani, o să mă apuc din nou de țigări”.

Are drept de muncă, astfel că dimineața lucrează la unul din mall-uri, la curățenie.  Nu se plânge de condițiile de detenție: mâncarea e bună, stă în cameră cu încă trei deținuți, au televizor plasmă.

La clasa a VI-a e ora de Biologie, iar pe perete este un alt citat motivațional, tot din Aristotel: ”Educația este cea mai bună provizie pe care o pot face pentru bătrânețe”. Elevii învață despre protejarea naturii.

Ora e interactivă, li se cer exemple. ”Stoparea tăierii de masă lemnoasă din pădurile României”, răspunde ca la carte unul dintre ei. Altul, militează pentru mersul pe jos și colectarea selectivă a deșeurilor. Unul din exemple: uleiurile să nu mai fie aruncate la canal.

Tatuaj – poveste: ”Cazi de câte ori am căzut eu, și ridicăte de câte ori am făcut-o eu”

Dacă s-ar organiza un concurs de frumusețe masculină, Mădălin ar ocupa detașat primul loc. Are manichiura îngrijită, ochi dinamici, tatuaje artistice. ”Povestea mea e pe braț. Trebuie să merg înainte”, spune.

Tatuajul preferat  și l-a făcut în Penitenciarul Arad. Nu știau ortografie nici clientul, nici autorul: ”Înainte să mă judeci, comportamentul meu sau viața mea punete în locul meu! Cazi de câte ori am căzut eu, și ridicăte de câte ori am făcut-o eu. Doar atunci ai dreptul să mă judeci!”. Notița are trandafiri și înflorituri pe text.

Mădălin a fost închis la 19 ani, pentru tâlhărie calificată. ”Am intrat cu încă trei peste un om în casă. Victima a murit”. Au luat cât au găsit: 1.400 de lei. Și-a asumat fapta comună crezând că va scăpa ușor. A fost condamnat însă la 17 ani de închisoare. Acum are 28 de ani și de aproape un deceniu e după gratii.

”Regret că am stat atât, dar trebuie să plătesc pentru ce am făcut. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Aveam 19 ani”, mai spune. În decembrie 2020 speră să iasă. Îl motivează iubita sa, cea cu care a umblat în adolescență și cu care a reînodat relația de ceva timp.

Își scriu scrisori și vorbesc la telefon aproape zilnic. Are planuri serioase pentru când va fi liber: ”O să mă angajez la un abator. Trebuie să merg să muncesc, să fac bani să o pot întreține pe ea și, doamne ajută, să am un bebe”.

Profesori încântați de elevi

Programul de școlarizare ”A doua șansă” le aduce deținuților profesori și învățători de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” (Timișoara) și ”Constantin Păunescu” (Recaș). Au zilnic ore, de la 16,00 la 18,00.

Ildico Homițchi, profesoara de matematică, e de părere că elevii ei sunt foarte buni. ”Chiar putem lucra. Anul trecut au fost peste așteptări”, arată aceasta.

Învățătoarea Adriana Berta îi învață pe  cei ”mici” Limba română, Matematică, Limba engleză, Educație civică. Există și oră de Consiliere și orientare plus două opționale care vor începe în curând. ”Încercăm să cuprindem cât mai mult din valorile fundamentale, arată tânăra, care cataloghează munca ei cu deținuții drept o experiență pozitivă. E diferit față de învățămnântul de masă, e un program benefic”.

Elevii sunt respectuoși, nu fac gălăgie. Și spun, la unison, când sunt întrebați ”Ne place la școală!”

Sursa foto: Adrian Pîclișan