Talentatul Domn Maniu și conspirația din 1918. Cum a reușit Iuliu Maniu să devină patriot?
Talentatul Domn Maniu și conspirația din 1918. Cum a reușit Iuliu Maniu să devină patriot?
Un imperiu, un regat, două războaie mondiale, o pleiadă de relații internaționale și peste patru decenii de politică la nivel înalt. Peste toate acestea, tronează spectrul conspirațiilor și al cooperării cu serviciile secrete. Este viața lui Iuliu Maniu, misteriosul Mister Tom din arhivele contraspionajului britanic. Un om care a țesut atâtea intrigi și a ieșit din scenă încercând țeserea ultimei dintre ele.
Maniu, debut în politică în anul 1906 - Austro-Ungaria
Născut la 8 ianuarie 1873, la Bădăcin, Iuliu Maniu ajunge la 33 de ani, în 1906, debutat de Vințu de Jos (comitatul Alba) în Parlamentul de la Budapesta. Este un avocat, bun orator, destul de loialist față de Austro-Ungaria. Nimic condamnabil, pentru că, deși exista o mișcare națională românească sub auspiciile Memorandului din 1892, România și Austro-Ungaria erau aliate în secret din octombrie 1883. În 1906, Aureliu Popovici, apostolul loialismului românesc publica „Statele Unite ale Austriei Mari” o carte în care imagina o federație de state egale în Imperiul Dualist. Transilvania urma să fie stat parte a federației, Banatul și Bucovina să fie și ele autonome. În 1915, Iuliu Maniu, un politician matur de 42 de ani, devine locotenent și e trimis pe frontul italian, contra Italiei care, deși fondase Tripla Alianță, se aliase cu Antanta.
Maniu „simte” naufragiul și sare la timp în „barca iredentistă”
Iuliu Maniu, în 1918, deja simțise că nava austro-ungară lua apă. Știe că, ofițer fiind, risca spânzurătoarea dar la 31 octombrie 1918, formal Austro-Ungaria murea ca o bătrână bolnavă de astm, adică în somn și fără aer. Ungaria și Austria se separaseră, Viena era un vulcan. Imperiul semnase capitularea, pe frontul italian cu Antanta. Soldații din toate naționalitățile forfoteau prin Viena și ascultau propaganda bolșevică de după 1917. Ungaria chiar va avea o Republică a Sfaturilor, Banaul va fi la un moment dat republică autonomă bolșevică sub Otto Roth.
Iuliu Maniu riscă și câștigă, intrând în prima lui conspirație. Îmbrăcat în locotenent de artilerie austriac, se postează în fața Ministrului Asutro-Umgar de Război și cere ca românii din armata dualistă KuK să fie lăsați să se retragă în ordine, altfel, resentimentele asupririi multiseculare ar putea să transforme Viena în ruine. Ministrul, prudent, flutură ideea „reglementară” a arestării pentru conspirație, dar acesa înțelege că Maniu avea dreptate. Cel puțin o forță pusă pe harță ar putea pleca acasă. Era timpul când Carol de Habsburg lansa manifestul „Către Popoarele Mele Credincioase”. În Replică, Alexandru Vaida Voevod, citea declarația de independență a românilor din Transilvania.
Iuliu Maniu constituie Consiliul Dirigent care din 1918 și până în 1920, prin „resorturile”sale (ministere) este un guvern al Transilvaniei. Timp de doi ani, Maniu încearcă marea cu degetul. Ar fi vrut o Transilvanie automomă în România. Ghinionul său s-a numit Ionel Brătianu care i-a anulat orice încercare. Maniu știa, asemeni lui Decebal când să se retragă și a cedat...Nu de tot, ci așteptând momentul potrivit. Momentan, lucrează la reputația sa de mare unionist (a avut merite incontestabile, dar nu a fost un unionist sincer), care i-a sedus pe atâția istorici....
Sursa foto: Alba24