Taiwanul, avertizat de China, noi tensiuni între cele două țări. China urmărește cu mare atenție toate mișcările în plan internațional ale taiwanului. Acțiunile vicepreședintele taiwanez William Lai a deranjat Guvernul Chinez. William Lai a efectuat o vizită în SUA lucru care a deranjat China care a lansat un „avertisment serios”. Vicepreședintele Taiwanului este favorit pentru a deveni preşedintele la alegerile din ianuarie 2024.
Taiwanul, avertizat de China, noi tensiuni între cele două țări. China a lansat sâmbătă exerciții militare în jurul Taiwanului. Acestea vin ca un „avertisment serios”, după vizita vicepreședintelui în Statele Unite.
Lai, favoritul pentru a deveni preşedintele Taiwanului în alegerile din ianuarie, s-a întors la Taipei din Statele Unite vineri. China condusă de comuniști din 1949, consideră Taiwanul drept propriul său teritoriu.
Taiwanul, avertizat de China, 42 de avioane şi opt nave chineze implicate în exerciţiile din jurul insulei
Comandamentul Armatei Populare de Eliberare a declarat că efectuează patrule de pregătire pentru lupte navale şi aeriane în jurul insulei. Taiwanul, avertizat de China, prin acțiuni de intimidare.
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a detectat 42 de avioane şi opt nave chineze implicate în exerciţii în jurul insulei de sâmbătă dimineaţa şi că a desfăşurat nave şi avioane ca răspuns.
Iar 26 de avioane chineze au trecut linia mediană a strâmtorii Taiwanului, lată de 100 km.
William Lai. Sursa foto: abc.net.
Ameninţările vin şi după ce preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen a efectuat o vizită în Paraguay, unul dintre puţinii aliaţi diplomatici ai Taiwanului.
Tsai a făcut o escală în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu oficiali americani de rang înalt, ceea ce a stârnit furia Chinei. Beijingul a acuzat Washingtonul că încurajează mişcarea de independenţă a Taiwanului şi de a submina stabilitatea regională.
Vicepreședintelui William Lainu este agreat de China
Vicepreședintelui William Lainu nu este agreat de China deoarece susține „independența Taiwanului”. Totuși, în campania electorală, el s-a angajat să păstreze status quo-ul și -sa oferit în mod repetat la discuții cu Beijingul.
SUA au reiterat că susţin apărarea Taiwanului şi că se opun oricărui atac chinez asupra insulei. Washingtonul a cerut Beijingului să renunţe la ameninţările militare şi să reia dialogul cu Taipeiul.
Totuşi, China nu recunoaşte legitimitatea guvernului taiwanez şi refuză orice contact oficial sau negociere.
O divizie a Armatei Populare de Eliberare a Chinei, care supraveghează strâmtoarea Taiwan, a lansat un videoclip pe WeChat care pare să arate cum trupele sale practică o invazie de coastă a insulei autonome. Deşi postul nu a menţionat în mod direct Taiwanul, Comandamentul Teatrului de Est efectuează în mod regulat exerciţii militare în strâmtoarea Taiwan, scrie abc.