Pe 6 decembrie, Biserica prăznuiește Botezul Domnului sau Boboteaza, cum i se mai spune în popor.

Ați observat o ciudățenie la icoana Bobotezei?

Prea obișnuiți cu icoanele noastre, cu „povestea” pe care ele o spun, adesea nu băgăm de seamă „detaliile” în spatele cărora se ascunde întreaga TAINĂ. Cum este bunăoară, în icoana Bobotezei, forma stranie a râului Iordan în care este botezat Iisus. Malurile se boltesc deasupra capului Mântuitorului, ca și cum L-ar îngropa.

Departe de a fi vorba de o neîndemânare a artistului, forma Iordanului este dictată chiar de ERMINIA (canonul, setul de norme) pe care orice iconar trebuie să o respecte cu sfințenie.

Pentru că Botezul Domnului și, de atunci, toate botezurile care se săvârșesc, exact asta reprezintă: o îngropare. Este înmormântat Omul Vechi, mort prin păcatul originar, pentru a renaște, a învia ca Om Nou, al lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae Cabasilla subliniază dublul caracter (ucigător – învietor) al apei la Botez:

„Apa distruge o formă de viață, însă descoperă o alta; ea înghite omul cel vechi și ridică omul nou.”

Exact aceeași semnificație o au în basmele românești Apa Moartă (care vindecă rănile / păcatele – și odată cu ele toată slăbiciunile – vechi) și Apa Vie (care îl trezește pe Făt Frumos la o viață nouă, mai puternic și mai chipeș).

Și Icoana Crăciunului, deși reprezenta Nașterea Domnului, ne vorbea tot despre MOARTE: peștera de la Betleem arată și ea ca un mormânt, pruncul Iisus este înfășat în giulgiu în loc de scutece, iar pătuțul lui seamănă izbitor cu un sicriu.

De altfel, la începuturile creștinismului, Crăciunul și Boboteaza se sărbătoreau în aceeași zi.

Tocmai datorită acestei semnificații a Botezului (de la grecescul baptein – a scufunda), de moarte și Înviere, copiii nu trebuie stropiți pe creștet sau bălăciți puțin în cristelniță, așa cum unii părinți sperioși insistă, ci trebuie afundați cu totul în apă, de trei ori, după numărul zilelor petrecute de Hristos în momânt.

Întreita scufundare a pruncului este însoțită de epicleză, adică invocarea de către preot a Duhului Sfânt și chemarea acestuia să se pogoare asupra celui botezat, așa cum s-a întâmplat și la Iordan, când, luând chip de porumbel, Duhul Sfânt s-a așezat deasupra capului lui Iisus.

Sfinții Părinți ai Bisericii explică această arătare a Duhului Sfânt la Botezul Domnului (simultan cu glasul lui Dumnezeu Tatăl, care zice: „Tu ești Fiul meu cel iubit, întru Tine am binevoit”) prin analogie cu Potopul: așa cum atunci lumea a fost curățită de păcat prin apele Potopului, iar porumbelul a adus o ramură de măslin în Arca lui Noe, vestind sfârșitul Potopului și milostivirea lui Dumnezeu asupra lumii.

„Atunci, o ramură de măslin, acum, milostivirea Dumnezeului nostru”, explică Sfântul Ioan Damaschin.

În icoana Botezului, Iisus, scufundat în apă, binecuvântează răul Iordan, care îl acoperă, sfințind astfel TOATE apele pământului și prin ele întreaga Fire, așa cum sistemul sangvin duce sângele purtător de viață în cele mai îndepărtate puncte ale corpului.

An de an, preoții repetă gestul Mântuitorului și binecuvântează apele, invocând Duhul Sfânt să se pogoare peste ele și sfințind astfel întreaga natură.