Ministrul Transporturilor pregătește tăieri salariale pentru angajații din aeroporturi. La unele companii vor fi tăieri de salarii și de 15%, în timp ce la altele scăderea remunerației este aproape de zero.
Proiectul de buget al al Companiei Naționale „Aeroporturi - București" prevede o scădere cu 15% a salariilor la această companie. Astfel, salariul mediu brut va fi de 10.587, cu 15,69% mai mic decât cel înregistrat în decembrie 2020. Mai mult, cheltuielile de natură salarială sunt mai mici cu 23,31% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020.
Compania Națională „Aeroporturi - București” - S.A. a înregistrat la 31.12.2020 un rezultat brut negativ în valoare de 136.108,44 mii lei și nu a înregistrat plăti restante. De asemenea, a programat pentru anul 2021, un rezultat brut pozitiv în valoare de 207,39 mii lei și nu a estimat plăti restante.
Potrivit proiectului, se mai prognozează o creștere a traficului aerian, cu 53,28% față de cel realizat în anul 2020.
„La întocmirea proiectului de buget de venituri și cheltuieli pentru perioada 2021 - 2023 Compania Națională „Aeroporturi - București" - S.A. a abordat o strategie prudență prin estimarea veniturilor totale aferente anului 2021 pentru aproximativ 90% din numărul de pasageri aferent scenariului mediu de trafic aerian, conform prognozelor Consiliului Internațional al Aeroporturilor (Airport Council Internațional) și anume, pentru 6.850.000 pasageri. Acest număr reprezintă aproximativ 47 % din nivelul realizat în anul 2019", se specifică în documentul ministerului Transporturilor.
Aeroportul "Traian Vuia” Timișoara
Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia" S.A. a înregistrat la 31.12.2020 un rezultat brut negativ în valoare de aproape 2,72 milioane lei și a înregistrat plăti restante în valoare de 2,693 milioane lei.
În anul 2020, Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia" S.A. a beneficiat de un ajutor de stat în valoare de 4,777 milioane lei pentru pierderile suferite din cauza pandemiei Covid 19.
Cu toate acestea, pentru anul 2021, aeroportul din Timișoara a programat un rezultat brut negativ în valoare de 9.617 milioane lei și a estimat plăti restante în valoare de 2,5 milioane lei. Dar estimează că va obține un nou ajutor de stat în valoare de 9,3 milioane lei pentru pierderile generate de pandemie, din care va acoperi plățile restante, până la finele anului 2021.
Societatea își propune în cadrul proiectului de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2021, să realizeze cheltuieli totale în scădere cu 0,01% față de cele preliminate pentru anul 2020. Scăderea cheltuielilor totale cu procentul de 0,01%, se datorează în principal măsurilor implementate de Societatea Națională Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia" S.A. din anul 2020, pentru eficientizarea activității aeroportuare, în contextul generat de pandemia de COVID-19 și de situația financiară dificilă rezultată că urmare a restricțiilor de călătorie impuse pentru a limita răspândirea virusului.
Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” Constanța
Tăieri de salarii aproape inexistente la Constanța dacă ne uităm la proiectul de buget pentru acest aeroport, care spune că nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mic cu 0,27% față de cel realizat la finele anului 2020.
Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța" - S.A. a înregistrat la 31.12.2020 un rezultat brut negativ în valoare de 3,815 milioane lei. Indicele de creștere al cheltuielilor (13,96 %) în anul 2021 este mai mic decȃt indicele de creștere al veniturilor (28,99%), compania încadrându-se astfel în prevederile legislative ale Ordonanței Guvernului nr.26/2013.
Veniturile totale sunt estimate pentru anul 2021 la nivelul de 37,303 milioane lei, cu o creștere cu 28,99 % față de anul 2020, informează ziare.com.