Un popor mare și agresiv care se învecinează cu un popor mai mic, asuprit. Cele două popoare sînt înrudite, foarte înrudite.
Unii zic că pînă acolo încît de fapt nu e nici o diferență între ele. Niște verișori, niște dialecte. Același popor, de fapt. Asta justifică felul violent în care poporul mare și agresiv încearcă să sufoce năzuința de libertate a poporului mic, asuprit.
Alții, din contră, spun că sînt popoare distincte. Drept urmare, fiecare își merită dreptul la suveranitate, așa cum e scris în legile lui Dumnezeu și ale ONU. Iar poporul mare și rău e rău și nasol și ticălos, manipulează istoria de manieră convenabilă, inventînd o înrudire care în realitate nu există, de fapt fiind vorba de o asimilare etnică făcută în stil feroce.
Nu contează ce zic unii și alții. Faptele bat interpretarea.
Ani la rînd, poporul mare și rău a atacat poporul mic și l-a strivit cu silnicie. I-a omorît elitele. I-a supt vlaga și resursele. L-a ținut într-o continuă stare de subdezvoltare, de slugărnicie. Asuprirea de secole a poporului mare și rău care s-a străduit cu perseverență să înăbușe aspirațiile de independență ale poporului mic și asuprit. Unele țări importante s-au străduit să apere poporul mic și asuprit de abuzurile poporului mare și rău. Pe altele le-a durut la bască. Altele au ținut, în contra firii, cu poporul mare și rău.
E simplu, nu? Ați recunoscut personajele? Ce mare lucru? Rusia și Ucraina, nu? Știe orice copil că despre Rusia și Ucraina este vorba în propoziție. Haide, bre, dă-ne și nouă o ghicitoare mai complicată, nu chestii de-astea elementare.
Nope. Nyet. Ничто. Sînteți îmbibați de narativul greșit. You know nothing, Neluțu Omăt.
Poporul mare și rău sînt englezii. Poporul mic și asuprit sînt scoțienii. Mă rog, puteți la fel de bine scrie, în loc de scoțieni, galezi sau irlandezi. Orice popor celtic babardit de anglo-saxoni. Dar să rămînem la scoțieni, că sînt mai gustoși vizual.
Scoția este o țară invadată de Anglia și care a suferit un proces de asimilare forțată absolut atroce. Oameni trași pe roată, măceluri, sate masacrate, violuri. Tot tacîmul. Ani la rînd. Secole la rînd. Iar țara mare și virtuoasă care s-a tot străduit să ajute Scoția a fost Franța. Secole la rînd. The Auld Alliance.
Britanicii, mama lor de anglo-saxoni civilizatori, au tocat la scoțieni pînă s-au plictisit. I-au măcelărit, i-au asimilat, i-au jupuit cu cruntă jupuire. Și totuși, cu toată urgia de secole a Imperiului, după peste cinci sute de ani de ocupare, nici măcar acum scoțienii nu s-au potolit. Își clamează identitatea etnică, națională, culturală. Vor desprinderea de Anglia. Luptă cu arme pașnice, democratice, împotriva intruziunii politice a englezilor în viața lor.
Și vor să fie independenți. Să aibă țara lor, cu steagul lor, cu imnul lor, cu libertatea lor. Cum e orice țară pe lumea asta, căreia i se garantează suveranitatea de către comunitatea internațională.
Avem, însă, o problemă de narativ hegemonic. Ce să vezi, cauza scoțiană nu prea e populară. Comunitatea internațională nu prea dă în brînci să țină cu scoțienii. Scoțienii sînt prezentați în mass media dominantă drept niște primitivi medievali care nu știu ce e mai bine pentru ei și care refuză lumina, înțelepciunea, binefacerea care se revarsă peste ei dinspre marele despot înțelept, Coroana britanică.
Ce bestii grobiene, celții ăștia tupeiști. Ce bădărani primitivi care nu-și văd lungul nasului. Ce țărani mitocani care nu se potolesc nici acum, după cinci sute de ani. Cum să-și declare independența? Scoția e pămînt strămoșesc anglo-saxon, încă de pe vremea lui Harald Hardrada...
Nu prea v-am auzit zilele astea murind de dragul scoțienilor. Nici nu v-am văzut tăvălindu-vă în chinuri de dragul medievalului de Sean Connery, care pînă la moarte a luptat pentru independența poporului său. Nu v-am văzut punînd nici inimioare de speranță pentru această mare cauză nobilă: un popor mic și asuprit tăvălit fără milă de un popor mare și rău.
Mi se pare normal. Voi nu consumați decît adevărurile oficiale. Dacă nu vă întărîtă mașinăria de propagandă și divertisment, sînteți flasci ca organul la soare și moi ca ciuperca fiartă. Nu vă pasă. Nu există nimic demn de interes pe lumea asta. Sînteți niște morloci perfecți.
Însă cum sună trompețelele deontologilor, dintr-o dată dă năvală entuziasmul peste voi de ziceți că v-ați tras în venă genă premium de Jeanna d’Arc, că v-au făcut ăștia transfuzie de erou intergalactic. Nu e nimeni mai breaz și mai viteaz decît tefeleul întărîtat de propagandă, dat în clocotul indignării virtuoase de către necesarele divizii de Radu Tudori ale acestei planete pline de deontologi deținători de adevăr absolut.
Nici o problemă. Așa să fie. Ucraina e bună. Trebuie să fie liberă și independentă. Scoția e medievală. Trebuie să rămînă slugă la Coroana britanică. Așa să-i rămînă numele, dacă așa v-a îmbrododit propaganda oficială. De fapt, așa și vor rămîne peste secole aceste popoare în conștiința colectivă, atîta timp cît trompețicile vor fi controlate de cine trebuie, pentru a vă îmbiba neuronii de povestea care trebuie.
Hai, carry on. Hai, continuați să fiți spălați pe creieri. Slava Radu Tudor. Slava Belinski. Nyet Mel Gibson. Braveheart verboten. Sean Connery sucks. Slava doar cine trebuie. Friiidăăăăm! Fridăăăămm!! Ietă nyet fridăm, ietă halouin.
Între timp, eu îmi deschid o sticlă de Laphroaig medieval și puturos și trimit un gînd de pios respect și recunoștință către acel Mirel mai tînăr și mai celt, cel care acum vreo cinșpe ani trăia una din cele mai puternice emoții pe care le-a trăit vreodată în viața sa de celt criptic.
Închid ochii și îmi amintesc. Aud, simt, trăiesc. Acolo sus pe Murrayfield, cînd un stadion întreg de scoțieni barbari, mîndri și autonomi a dat strigăt de slavă pentru nația lor, în contra invadatorului britanic. O Flower of Scotland...
Nu vreți să știți cum e. Se face pielea găină pe mine doar cînd mi-aduc aminte. Cutremurător. Impresionant. Nobil pînă dincolo de orice idee nobilă de pe lumea asta.
De fapt, nici n-aveți cum să stiți. N-aveți organul necesar. Voi aveți doar organ de rezonanță la Radu Tudor.
Ghinion.
O Flower of Scotland
When will we see your like again?
That fought and died for
Your wee bit Hill and Glen
And stood against him
Proud Edward's Army
And sent him homeward tae think again
The Hills are bare now
And Autumn leaves lie thick and still
O'er land that is lost now
Which those so dearly held
That stood against him
Proud Edward's Army
And sent him homeward tae think again
Those days are past now
And in the past they must remain
But we can still rise now
And be the nation again
That stood against him
Proud Edward's Army
And sent him homeward tae think again