Tam, tam, Tadami Presse? Nu e o agentură libaneză, doar o firmă românească, creată de jurnalişti români (are şi doi străini rătăciţi printre fondatori) care operează în presa franceză. Nu s-ar fi vorbit despre ea, nimeni nu i-ar fi căutat bilanţuri contabile, dacă Tatiana Niculescu de la BBC nu s-ar fi măritat cu Mirel Bran de la “Le Monde” şi nu ar fi avut nevoie de o prăvălie, unde să se verse bugetele de propagandă externă şi nu şi-ar fi pus pe ea pancho-ul de purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis.

Pe site-ul instituţiei, care are întâmplător aceeaşi adresă cu domicilul Branilor, sunt prezentate figurile fondatorilor: Sanda Nicola, Laurent Couderc, Tatiana Niculescu Bran, Mirel Bran şi junele Jonas Mercier. Dacă pe pe Sanda Nicola telespectatorii o cunosc de pe micul ecran, ea lucrând la prestigioase posturi de televiziune româneşti, Laurent Couderc este mai puţin cunoscut publicului dâmboviţean. Cu o lungă experienţă africană, a ales România pentru a fi corespondent al publicaţiilor franţuzeşti: L’Express şi La Croix. Conduce revista Ambasadei franceze de la Bucureşti  “Regard.” Jonas Mercier este corespondent al jurnalelor: “La Croix” (Franţa), “Le Soir” (Belgia),  “Tribune de Genève” (Elveţia). Mirel Bran, poate cel mai experimentat corespondent român pentru presa franceză, nu mai are nevoie de nicio recomandare. El scrie extrem de bine şi de mulţi ani în “Le Monde”.  Articolele sale pot fi lecturate aici. Tatiana Niculescu Bran, soţia sa, este pregătită la Şcoala BBC, cu o temeinică activitate publicistică, a devenit cunoscută brusc marelui public datorită funcţiei primite recent, de purtător de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis. Cărţile sale: În ţara lui Dumnezeu, Spovedanie la Tanacu, Cartea judecătorilor, Nopţile Patriarhului, deşi foarte bine scrise, nu s-au bucurat de succes de casă. Una a ajuns chiar subiect de film.

Mirel Bran, pour un bon service, a fost un client statornic al sinecurilor ICR-iste de pe vremea lui Patapievici&Mihăieş. Scrie la o altă gazetă românească: Abonat la banii publici.

Dacă aţi fi un oarecare cetăţean francez v-aţi fi întrebat de ce le-a trebuit butique? Pour le commerce, n’est ce pas?… Prin Universităţile de marcă franceze, pe unde au studiat şi buticarii din această poveste, se predau cursuri de etică şi deontologie profesională. În acestea se stipulează, nu numai la nivel de principii oarbe, că între angajator (o publicaţie) şi un angajat, fie el şi free-lancer, se interpune Evanghelia jurnalismului: să nu prestezi pentru alte avantaje materiale. Jurnalistul este plătit pentru munca sa prin contract de drepturi de autor. Cum nimeni nu-şi poate lua de două ori leafa, pare halucinant. Cum? Iei bani odată de la “L’Express” şi altă dată de la Radu Mazăre al cărui profil de mare luptător contra justiţiei apare la gazetă? Tu, francofonule, ai fi gata să exclami: ce n’est pas possible! Scrie negru pe alb la gazetă: Le “baron” qui défie les juges. Traducerea aici. Radu Mazăre are un portret de patru pagini, really… Sigur că mulţi nu cred în coincidenţe.

Revenind la faimoşii soţi Bran, oare de ce au simţit nevoia să deschidă o prăvălie cu scară? Scrie la site, printre rânduri. Pentru a publica în presa străină reportaje, ştiri etc.

Tadami Presse are bilanţurile depuse din 2008 la Ministerul de Justiţie. Curios că veniturile lor variază. În anii fierbinţi pentru preşedintele Băsescu, acestea au fost mai mari. Simple coincidenţe sau ani mai fertili economici?

Iată graficul.

Sigur că în orice există o justificare. Lucrăm cu oameni, nu cu sfinţi. Recent, Bogdan Oprea, fostul purtător de cuvânt al ex-ului Băsescu, îşi justifica suma de peste 10.000 de Euro primită pe patru sau cinci articole publicate pe blogul “Adevărul” că era un avans pentru scrierea unei cărţi. Să vedem ce succes de casă va avea.

Cu siguranţă Tatiana Niculescu Bran va vinde mai bine (nu plăcinte) cărţile scrise sau nescrise. Oricum, salariul de la Cotroceni nu-i ajunge decât de napolitane…