Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a dezvăluit care sunt ultimele intenții ale Rusiei în legătură cu tensiunile de la granița Ucrainei. În declarațiile sale, mesagerul lui Vladimir Putin a punctat că NATO invadează Ucraina și se apropie periculos de granițele Rusiei, dar chiar și în acest context nu exclude că părțile ar putea ajunge la un acord.
Dmitry Peskov a discutat cu jurnaliștii de la CNN și a explicat că nu înțelege sancțiunile economice impuse împotriva țării sale. În comparație cu zilele trecute, în care apăreau multe mesaje războinice ale oficialilor ruși, ultima intervenție a purtătorului de cuvând al Kremlinului arată o schimbare a tonului.
„Rusia urmărește cu atenţie invazia Ucrainei de către NATO și mișcarea treptată a alianței la granițele Rusiei. Asistăm la o invazie treptată a Ucrainei de către NATO, cu infrastructura sa, instructorii săi, stocurile sale de arme defensive și ofensive.
În opinia noastră, NATO este o organizație care a fost creată pentru confruntare, nu pentru protecție. Iar NATO nu este un porumbel al păcii, al stabilității și al prosperității. Și această armată de confruntare se apropie din ce în ce mai mult de granițele noastre, în fiecare zi”, a declarat Peskov pentru CNN.
Mai departe, mesagerul lui Vladimir Putin a menționat că NATO și-a încălcat promisiunea de a nu se extinde spre est. El s-a referit la angajamentele din timpul reunificării Germaniei: „Nu putem exclude ca partenerii noștri, Statele Unite și NATO, să poată desfășura arme ofensive pe teritoriul Ucrainei.
Rusia transmite că există o limită
Noi, la rândul nostru, nu excludem desfășurarea de arme ofensive acolo. De aceea avem nevoie de garanții stabilite legal. Aceasta este o amenințare reală la adresa stabilității și securității în Europa și a arhitecturii europene de securitate.
Sancțiunile împotriva conducerii ruse sunt dincolo de înțelegerea noastră. Potențial, ar putea duce la ruperea oricăror relații dintre țările noastre”, a declarat Peskov pentru CNN, subliniind că „acest lucru nu este în interesul normalizării dintre cele două țări.”
În acest context este important și mesajul lansat duminică de Jake Sullivan, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională. Acesta a precizat că SUA se vor pronunţa la începutul săptămânii cu privire la viitorul disputei cu Rusia.
„Avem consultări strânse cu aliaţii Washingtonului şi vom spune mai mult pe tema viitoarelor etape ale diplomaţiei la începutul săptămânii viitoare", a declarat duminică pe canalul CBS. Însă cel mai important este că suntem pregătiţi pentru toate scenariile.
Dacă Rusia vrea să continue pe cale diplomatică, suntem pregătiţi, dar împreună cu aliaţii şi partenerii noştri. Dacă Rusia alege calea invaziei şi a escaladării, suntem de asemenea pregătiţi pentru o ripostă fermă″, a avertizat el.