Comisia specială pentru investigarea fraudelor la alegeri a început audierile cu politologul Ionuţ Apahideanu şi matematicianul Dan Şelaru, care au ridicat primele suspiciuni legate de europarlamentare.

Cei doi au prezentat membrilor comisiei un document cu principalele tipuri de nereguli pe care le-au depistat analizând listele suplimentare.

Apahideanu și Șelaru susțin că introducerea, în premieră, a tabletelor STS a fost unul dintre factorii perturbatori la scrutinul din mai. Potrivit graficelor prezentate de ei, în localități mici din țară, care nu sunt obiective turistice, numărul votanților pe liste suplimentare a fost foarte mare.

Astăzi, în comisie sunt audiați reprezentanții MAE și MAI. Președintele comisiei, deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu a anunțat și alte instituții care au fost invitate la audieri: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Evidenţia Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Institutul Naţional de Statistică, alte autorităţi, instituţii publice centrale sau locale care pot furniza informaţii necesare formării unor opinii obiective cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Printr-o adresă transmisă STS, li s-a pus în vedere să nu distrugă datele pe care le dețin până când nu va fi finalizat raportul comisiei.

Lia Olguța Vasilescu consideră că problemele la vot au apărut din cauză că „tabletele sunt operate de un serviciu militarizat”.

Obiectivele Comisiei speciale sunt: evaluarea SIMPV – Sistemul Informatic de Prezenţă la Vot; stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot; eventualele neconcordonaţe între procesele-verbale cu rezultatele încheiate la nivelul secţiilor de votare şi la nivelul BEJurilor; eventualele neconcordanţe între numărul de participanţi la vot şi numărul buletinelor de vot întrebuinţate; verificarea informaţiilor referitoare la o eventuală utilizare excesivă a listelor suplimentare; verificarea modului de organizare şi desfăşurare a alegerilor; solicitarea de la autorităţile competente a unor informaţii referitoare la numărul şi natura anumitor fapte de natură penală sesizate în legătură cu desfăşurarea procesului electoral; identificarea unor soluţii legislative, administrative sau tehnice de natură să îmbunătăţească desfăşurarea procesului electoral.

Comisia de anchetă este formată din 23 de senatori și deputați reprezentând toate grupurile parlamentare.

 

Una dintre anomalii

Vă prezentăm una dintre anomaliile descoperite de Dan Șelaru: Secția de votare 170 Giurgiu din comuna Joița, sat Bâcu. Primul fapt surprinzător este că 332 din cei 1556 electori prezenți votează pe liste suplimentare, adică 21,3% o cifră surprinzător de mare pentru o localitate fără veleități turistice în afara celor electorale.

Pentru un număr de 1556 de electori prezenți, s-au folosit doar 1369 de buletine, din care anulate 506, până la urne au ajuns în final 863. Deși au intrat în sistem 1556, s-au răzgândit de la tabletă la comisie 693, comisia a rămas cu buletine pe care le-a anulat, 44% s-au răzgândit. Ca fapt divers, rezultatele votului la această secție sunt: PSD 16,41%, USR PLUS 34,71%, PRO ROMÂNIA 8,85%, UDMR 1,18%, PNL 19,24%, ALDE 5,66%, PMP 7,31% etc. Prezenta localnicilor e de 98,3%.

Te-ar putea interesa și: