Amenzi, sute de kilograme de alimente confiscate şi suspendarea activităţii de funcţionare au fost sancţiunile aplicate restaurantelor de pe litoral de inspectorii ANSVSA.
După verificarea a 235 de unităţi alimentare din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia, inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi de 77 de mii de lei, au retras de la comercializare 317 kilograme de alimente şi au dispus supendarea activităţii unei pizzerii.
Într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se mai arată că în Constanţa au fost retrase de la comercializare 269 de kilograme de produse alimentare stricate şi s-a aplicat o amendă de 4.000 de lei.
Manipularea necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea neconformă şi depăşirea capacităţii de depozitare a produselor alimentare au fost cele mai frecvente abateri depistate de ANSVSA.
Controalele inspectorilor veterinari s-au desfăşurat în 101 restaurante, 5 pizzerii, 22 de unităţi tip fast-food, 6 braserii, 10 unităţi tip bufet, 8 baruri, 7 cantine din tabere şcolare, 1 pensiune, 54 de magazine alimentare, 4 cofetării/patiserii, 8 laboratoare cofetărie patiserie, 2 rulote, 4 unităţi comercializare produse congelate, un depozit alimentar, o tonetă de îngheţată şi o autoutilitară.