Aproape 5.000 de migranţi se aflau joi dimineaţă în gara feroviară din Tovarnik, oraş croat situat în apropiere de frontiera cu Serbia, în speranţa de a se putea îmbarca în trenurile care să-i transporte la Zagreb, capitala ţării, de unde să-şi poată continua călătoria spre Europa Occidentală.
“Sunt peste 5.000 de persoane aici. Trenurile vin, dar acestea nu pot lua toate aceste persoane”, a precizat Jan Kapic, un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi (UNHCR).
Croaţia nu mai poate primi imigranţi, a anunţat joi ministrul de interne croat Rank Ostojic, pe fondul creşterii masive a numărului de migranţi care, în încercarea de a ajunge în vestul Europei, intră pe teritoriul croat după ce Ungaria şi-a închis graniţa cu Serbia, transmite Reuters.
Ranko Ostojic a precizat că ţara sa le oferă migranţilor o călătorie sigură până la centrele de primire din jurul capitalei, Zagreb, dar a precizat că persoanele care nu solicită azil vor fi considerate imigranţi ilegali.
El a menţionat că 6.500 de persoane au intrat în Croaţia în ultimele 24 de ore.
''Croaţia nu va putea primi mai mulţi oameni'', a declarat presei Ostojic, în oraşul Tovarnik, situat la graniţa cu Serbia.
Pe de altă parte, forţe de ordine croate au fost desfăşurate în jurul unui hotel, situat în suburbiile Zagrebului, unde sunt găzduiţi sute de migranţi. Unii dintre aceştia strigau ''Libertate! Libertate!'', după cum au arătat imaginile televizate, în timp ce alţii aruncau suluri de hârtie igienică de la balcoanele şi ferestrele hotelului.
Anterior, premierul croat Zoran Milanovic a avertizat că ţara sa are capacităţi limitate de primire şi de înregistrare a imigranţilor care tranzitează teritoriul croat după ce Ungaria şi-a închis frontierele.
''Noi vom fi constructivi şi vom coopera, amintind totodată că există limite ale capacităţilor noastre'' de primire şi de înregistrare a imigranţilor, a declarat şeful guvernului de la Zagreb în cadrul unei reuniuni a executivului croat, potrivit AFP.
Ştire în curs de actualizare.