Sute de copii instituționalizați din Marea Britanie au fost abuzați, autoritățile nu au mișcat un deget. Raport devastator

Poliția a deschis o anchetă pentru agresiune sexuală la grădiniță Sursa foto: Arhiva EVZ

Un raport independent a scos la iveală abuzuri la care au fost supuși copiii instituționalizați din Londra, Marea Britanie, de mulți ani.

Este scandal în Marea Britanie, după ce a ieșit la iveală că administrația locală s-a făcut vinovată pentru abuzul sexual la care au fost supuși copiii instituționalizați. Este vorba despre un raport care prezintă fapte foarte grave ce s-au petrecut în urmă cu mai mulți ani.

Fapte înfiorătoare au ieșit la iveală în urma raportului, copiii au fost abuzați

„Angajaţi ai administraţiilor locale din Marea Britanie au pus copii vulnerabili în calea prădătorilor sexuali, care s-au infiltrat în case de copii şi printre asistenţii maternali, cu consecinţe devastatoare pe termen lung pentru victime, acuză respectivul raport.

Angajaţi ai consiliului local din Lambeth (aflat în sudul Londrei) „i-au tratat pe copii ca şi cum ar fi fost lipsiţi de valoare” şi au dat dovadă de „o insensibilitate drastică faţă de copiii vulnerabili de care erau plătiţi să aibă grijă”, au spus cei care au efectuat ancheta independentă legată de abuzurile sexuale împotriva copiilor (IICSA).

Comisia mai precizează că a colectat mărturii ce privesc violuri, abuzuri sexuale şi atacuri indecente asupra copiilor, dar că în urma plângerilor venite din partea a 705 foşti rezidenţi din trei astfel de facilităţi un singur înalt responsabil al acestora a fost sancţionat.

Numărul victimelor se pare că este mai mare

Plângerile ce au fost formulate la vremea respectivă de copii erau ignorate de autorități. Numărul celor abuzaţi este mai mare în realitate, iar poliţia metropolitană londoneză trebuie să ia în considerare lansarea unei anchete penale în cazul unui băiat care a murit la o casă de copii în 1977, după ce se plânsese că este abuzat de un responsabil de rang înalt al instituţiei.

Unul din coordonatorii IICSA, John O’Brien, a afirmat că noul raport este cel mai grav din cele 15 realizate de comisia sa până acum. Lidera consiliului din Lambeth, Claire Holland, a precizat că regretă profund experienţele victimelor și a recunoscut că „a eşuat să le asigure protecţia, cu consecinţe profunde”.