Constanța. Suspectul în cazul crimelor de pe Litoral poza într-un tip religios și chiar cânta în corul bisericii din Ceamurlia de Jos. Nicolae Mitrea zis Șacalul este acuzat de omor, tâlhărie și folosirea fără drept a unui sistem informatic.
O femeie care se ocupă de întreținerea bisericii pe care o frecventa Șacalul i-a făcut un scurt portret al acestuia. Procurorii susțin că Nicolae Mitrea ar fi ucis două femei, escorte pe Litoral, ca să le ia mașinile și banii.
Cum este descris suspectul dublei crime
Îngrijitoarea bisericii din Ceamurlia de Jos și-a amintit despre cel cunoscut ca Șacalul. Potrivit spuselor sale, suspectul era cântâreț în corul bisericii și participa destul de des la slujbe. Femeia a relatat că a fost frapată de privirea acestuia. Felul în care acesta o privea, ori de câte ori se întâlneau, îi stârnea teama.
Ea a mai povestit că nu era singura care avea această impresie. Din strană, acolo unde cânta în timpul slujbei religioase, bărbatul privea într-un mod ciudat către enoriași, fixându-l pe câte unul și urmărindu-l cu privirea peste tot, prin biserică.
Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, este suspectul principal al unei duble crime care s-a petrecut în Constanța. El și-ar fi ales victimele cu scopul de a le jefui. Este vorba despre două femei, care lucrau ca escorte, una din Tulcea, iar cea de-a doua din Timișoara.
Crimele de pe litoral
Cele două crime pentru care este acuzat Nicolae Mitrea s-au petrecut în decursul a mai puțin de două luni. Pe 2 iulie, prima victimă, Delia, o femeie de 34 de ani din Tulcea, a fost ucisă în apartamentul său din Mamaia. Suspectul i-a furat bunurile, iar pentru a îngreuna identificarea cadavrului a dat drumul la aerul condiționat. El a pornit căldura, sperând că corpul se va descompune rapid, înainte să fie descoperit.
El a fost vizat de anchetatori, după această crimă, însă polițiștii nu l-au deranjat foate mult. Drept urmare, încurajat de lipsa de acțiune a autorităților ar fi comis și cel de-al doilea omor. De această dată a fost Denisa, o tânără de 28 de ani din Timișoara. A invitat-o în locuința sa, din Năvodari, și a ucis-o. Și de la ea a furat bani, biuterii, telefoane și mașina.
În această a doua crimă, suspectul a implicat și pe unul dintre copiii concubinei sale, un băiat de 15 ani. l-a luat pe acesta ca să-l ajute să transporte cadavrul pe un câmp, la 60 km de Constanța.
Pe 3 septembrie, suspectul a făcut accident cu mașina furată de la cea de-a doua victimă. El a fost internat în spital, după ce a fost surprins de o mașină a poliției. A doua zi, pe 4 septembrie, a fost descoperit cadavrul Denisei, de un alt șofer, pe câmp. Anchetatorii au făcut legătura între crime, dar au avut nevoie de încă cinci zile ca să-l pună sub acuzare și să-l rețină.
Suspectul în descrierea criminaliștilor
Procurorii îl descriu pe suspectul principal drept un individ sadic, cu antecedente penale grave și consumator de droguri. El și-a premeditat crimele, atrăgându-și victimele prin intermeiul anunțurilor online. Expertul criminolog Dan Antonescu a explicat cum acționează un astfel de criminal periculos. El a vorbit și de riscurile la care s-au expus cele două femei, escorte.
„Cele două femei practicau o meserie care le expune la pericole majore. Trebuie documentată foarte bine toată activitatea acestui individ. Sunt convins că mai are complici în afară de concubină și fiul acesteia. (...) Avem de a face cu un individ care și-a perfecționat stilul de a se apăra.
Să nu uităm că el și-a dat mesaje de pe telefonul victimei, tocmai în ideea de a induce iluzia că femeia aceea trăiește. Anchetatorii au misiunea de a proba fără ajutorul lui faptele. Trectul, istoricul lui infracțional, deja reduc spre zero șansa aplicării unor circumstanțe atenuante. Pedeapsa va fi categoric închisoare pe viață”, a explicat Dan Antonescu.