Un SUSPECT în asasinarea JURNALISTEI bulgare a fost ARESTAT în GERMANIA

Un SUSPECT în asasinarea JURNALISTEI bulgare a fost ARESTAT în GERMANIA

Un cetăţean bulgar a fost arestat marţi seară în Germania, pentru violarea şi asasinarea ziaristei Viktoria Marinova la Ruse, în nordul Bulgariei, au anunţat miercuri oficialităţile de la Sofia.

Poliţia germană a confirmat miercuri reţinerea suspectului bulgar în oraşul Stade, din nordul Germaniei. Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru crimă şi viol. Procuratura din Celle, oraş situat tot în landul Saxonia inferioară, a anunţat că verifică condiţiile necesare pentru extrădarea în Bulgaria şi a cerut unui tribunal regional emiterea unui mandat de arestare.

Autorităţile bulgare au exclus în acest stadiu ca asasinatul să aibă legătură cu activitatea profesională a victimei, informează AFP.

Suspectul, identificat drept Severin Krasimov, născut în Bulgaria în 1997, era deja căutat pentru ucidere şi viol, a indicat Ţaţarov, adăugând că acesta locuia în apropiere de locul unde a fost ucisă jurnalista şi a fugit duminică în Germania, prin România, a doua zi după crimă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Profilul suspectului şi modul lui de operare fac şi mai incertă ipoteza unui asasinat legat de activitatea jurnalistică a victimei, care recent se interesase de acuzaţiile de corupţie implicând oameni de afaceri şi aleşi bulgari, transmite Agerpres.

Uciderea Viktoriei Marinova, 30 de ani, prezentatoare la TVN, un canal de televiziune local, al cărei corp a fost găsit sâmbătă pe o alee dintr-un parc nu departe de Dunăre, a declanşat un val de revoltă în Europa, provocând temeri privind o reglare de conturi legată de activitatea sa de jurnalist.