SUSPANS la Berlin: Își SALVEAZĂ Merkel SCAUNUL de Cancelar?

Liderii Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria au primit cu rezervă acordul UE privind imigrația încheiat vineri dimineață la Bruxelles.

Liderii UE au acceptat să își împartă pe bază de voluntariat refugiații și să creeze „centre controlate” în interiorul Uniunii Europene pentru a-i găzdui pe solicitanții de azil. Aceste măsuri urmau să reducă tensiunile dintre Angela Merkel și aliații săi de guvernare, CSU, adepții unor măsuri mai dure împotriva imigrației.

Într-un interviu acordat canalului de televiziune ARD, parlamentarul Hans Michelbach, una dintre figurile importante ale CSU, a declarat că adevăratul test al oricărui acord este punerea sa în aplicare, iar liderul formațiunii sale, Horst Seehofer, urmează să discute în zilele următoare detaliile acordului.

„Problema este ce pași urmează acum. Este un compromis formal care trebuie implementat, iar acest lucru ar putea dura.”

CSU i-a dat Angelei Merkel un răgaz de două săptămâni pentru a încheia un acord european privind imigrația, înainte de a-și pune în aplicare promisiunea de a refuza la frontieră orice intrări de imigranți ilegali.

Dacă ar fi aplicată, această măsură ar putea rupe alianța cu formațiunea cancelarei, Uniunea Democrat Creștină (CDU), ceea ce ar arunca Germania într-o criză politică.

Conducerea CSU trebuie să se întrunească duminică pentru a stabili dacă acordul de la Bruxelles răspunde în mod satisfăcător îngrijorărilor sale privind imigrația.

Landul Bavaria are programate în luna octombrie alegeri, iar CSU este presată puternic de tânăra formațiune eurosceptică și anti-imigrație, Alternativa pentru Germania (AfD). Acesta este motivul pentru care CSU dorește măsuri mai aspre de stăvilire a imigrației ilegale.