Dacă nimic nu vă sugerează o faptă odioasă, trebuie să apelăm la un ghid. Într-un documentar mai captivant decât multe pelicule cu detectivi și criminali, cineastul Peter Greenaway dezvăluie enigmele celebrei pânze. În interpretarea lui, tabloul maestrului olandez este un J’accuse compus în anul 1642. Cele 34 de personaje surprinse de penelul inspirat al lui Rembrandt n-au pornit într-un banal tur de veghe asupra liniștii orașului Amsterdam.

Compoziția în care apar nu este întâmplătoare, o comandă pentru un onorariu uriaș. Fiecăruia dintre ele îi este atribuit un rol bine precizat – unul este ucigașul, altul acuzatorul, alții sunt martori și complici… Însuși Rembrandt apare amestecat în mulțime, ca și cum ar dori să ne spună că uciderea unui semen de-al său nu-l poate lăsa indiferent. Într-un fel, pictorul care de-abia se vede în vânzolirea de trupuri este cel mai prețios martor, cel mai vehement procuror și cel mai aspru judecător.

În aparență, datorită Rondului de noapte facem cunoștință cu miliția locală olandeză. Compania căpitanului Frans Banning Cock și a locotenentului Willem van Ruytenchurch a ținut morțiș să fie imortalizată. Cei doi apar în primplan, au prestanță, sunt eleganți, dar însoțitorii lor, deși înarmați cu muschete, lănci, săbii seamănă mai mult cu o șleahtă dezorganizată și gălăgioasă – prezența unei tobe sugerează hărmălaia pe care o provoacă trecerea convoiului pestriț. Ne-am fi așteptat la rigoare cazonă și la bravură, dar contemplăm deruta unei cete cu arme în mâini, gata să declanșeze o răzmeriță.

 Într-o dimineață din secolul XVII o armă s-a descărcat și un om a fost ucis. Însuși comandantul miliției. N-a fost un accident la niște exerciții de tragere, așa cum s-a pretins după aceea, ci un act premeditat. Mobilul? Dorința cuiva de a-i lua locul. Lupta pentru putere într-o societate condusă de câteva familii bogate, influente, de care nu se putea nimeni atinge. Doar îndrăzneala unui pictor a lăsat, peste veacuri, o mărturie zguduitoare despre fărădelegea comisă atunci.