Academia Suedeză a Scriitorilor de Romane Polițiste i-a acordat cărții sale “1793. În umbra morții” Premiul pentru “Cel mai bun debut al anului 2017”. O narațiune surprinzătoare, scrisă fluent, care atestă o evidentă pricepere de a trece dintr-un plan narativ în altul.

Mickell Cardell, un fost soldat angajat ca străjer după ce și-a pierdut un braț într-o bătălie navală, descoperă într-un lac din Stockholm un corp fără membre, fără ochi și cu limba tăiată.

Cecil Winge, un avocat strălucit, devenit detectiv consultant al poliției primește misiunea de a afla identitatea cadavrului și cine a fost ucigașul.

Crima neobișnuită îi prilejuiește autorului posibilitatea de a scrie o poveste întunecată, plină de cruzime, care provoacă frisoane cititorului.

Desigur, n-o să deconspir derularea acțiunii, pentru ca lectura cărții să-și păstreze tensiunea și suspansul. Voi insista asupra câtorva aspecte care îi conferă romanului un plus de atractivitate. În primul rând, descrierea orașului capitalei suedeze de la sfârșitul secolului al XVIII-lea este realizată cu o mână de maestru. Personajele – vagabonzi, pierde-vară, bețivi, hoți, cămătari, cerșetori, iscoade, delatori, asasini se mișcă într-un décor sordid – prin mahalale unde maghernițele amenință să se dărâme, prin birturi în care se bea în neștire și unde au loc încăierări sângeroase. Există și case ale viciului unde bărbați de rang înalt se desfată în cele mai curioase chipuri.

E ca o descindere în infernul dantesc, populat de ființe mizerabile, hâde, fără niciun orizont.

Totul este proiectat pe ecranul vast al Istoriei agitate din acele timpuri. Este evocată o bătălie navală între Rusia și Suedia, se amintesc episoade terifiante din Revoluția franceză, se relatează amănunte despre lupta pentru Putere la Curtea regală. O carte cu multe pasaje care te înspăimântă. De pildă, într-o piață se înalță un eșafod. La execuții asistă o mulțime ațâțată, dornică să vadă cum își exercită meseria călăul – un bețivan notoriu, nesigur pe mișcările sale. Acesta îl descăpățânează pe condamnat deabia după două-trei lovituri cu satârul. Dar astfel de scene cumplite se întâlnesc deseori în această carte pe care nu e recomandabil s-o citești înainte de culcare.

P.S. O veste bună pentru cei interesați de scrierile mele: Filiala de proză a Asociației Scriitorilor din București a încununat romanul meu “Maestrul fricii” cu Premiul “Cartea anului 2017”.

 

Te-ar putea interesa și: