Surse. Coaliția de guvernare a ajuns la un compromis privitor la prețurile pentru energie. Cât vor plăti românii

Surse. Coaliția de guvernare a ajuns la un compromis privitor la prețurile pentru energie. Cât vor plăti românii Prețuri energie. Sursa foto: EVZ

Liderii politici au ajuns la un compromis în ceea ce privește prețurile pentru energie. Prin urmare, prețurile pentru consumatorii casnici ar urma să rămână neschimbate, susțin surse politice din PNL.

După lungi negocieri, partidele de guvernământ au reușit să ajungă la un acord privitor la plafonarea prețurilor la energie, astfel încât atât consumatorii casnici, cât și marii consumatori să poată să facă față scumpirilor de pe piață.

Care vor fi prețurile la energie

Potrivit surselor politice din PNL, pragurile pentru consumatorii casnici vor rămâne neschimbate, adică de 0,68 de lei pentru un consum lunar sub pragul de 100 kWh, respectiv 0,80 lei/ kWh, pentru un consum lunar între 100 kWh și 255 kWh. De asemenea, pentru cei care depășesc pragul de 255 de kWh, prețul maxim va fi de 1,3 lei.

În urma negocierilor s-a rămas la varianta propusă de PNL și prin urmare, prețurile pentru IMM-uri vor fi de 1 leu/kWh. Pentru marii consumatori s-a agreat să se meargă pe 1,3 lei/ kWh, susțin sursele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin urmare, cele două mari partide au ajuns la un compromis, rămânând la variantele propuse de PNL pentru consumatorii casnici și IMM-uri, și la varianta PSD pentru marii consumatori.

S-a ajuns la o înțelegere privind plafonarea prețului la energie

Liderii partidelor din coaliția de guvernare s-au reunit, miercuri, 9 noiembrie, pentru a stabili ce se va petrece pe piața de energie. Cei trei au analizat situația și au propus o serie de reglementări care să fie adoptate în Guvern. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat întrevederea cu premierul Nicolae Ciucă și cu vicepremierul Kelemen Hunor.

„Azi, nu ascund, am întâlnire cu președintele PNL și prim-ministru, precum și cu președintele Kelemen Hunor. Subiectul principal, eu rămân la aceeași idee, este energia. După ce vom închide acest capitol, pe urmă putem trece la construcția bugetului pe anul viitor. Vom avea această discuție aplicată. Noi avem deja un draft lucrat în acest moment. L-am mai avut în discuție cu prim-ministrul. Nu am avut plăcerea să-l discut și cu ministrul Energiei. Nici nu țin în mod deosebit. Sper ca astăzi să închidem acest subiect”, a afirmat Marcel Ciolacu.