Surpriză uriașă în cazul Caracal. Ce a decis să facă DIICOT

Surpriză uriașă în cazul Caracal. Ce a decis să facă DIICOT

DIICOT a anunţat luni că a disjuns o parte din dosarul crimelor de la Caracal, declinând competenţa în favoarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, în legătură cu apelurile telefonice iniţiate de Alexandra Măceșanu către Serviciul Unic de Urgenţă 112.

„La data de 26.08.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C.p., cu privire la apelurile telefonice iniţiate de victima M.A.M. către Serviciul Unic de Urgenţă 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situaţii, având în vedere faptul că pe rolul acestei unităţi de parchet există deja un dosar penal având un obiect similar", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit sursei citate, în perioada 20 - 28 august, procurorii şi poliţiştii au efectuat mai multe audieri, atât la sediul Poliţiei Municipiului Caracal, cât şi la sediul DIICOT- Structura Centrală.

Totodată, procurorii de caz au dispus, prin ordonanţă, expertizarea tehnică a autoturismului aparţinând lui Gheorghe Dincă, precum şi a altor mijloace de probă ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

La data de 23 august, a fost finalizată activitatea de scanare a solului din curtea imobilului lui Dincă, urmând a fi efectuată, cu un alt dispozitiv specific, activitatea de scanare a zonelor cimentate şi zidite.

Luni, continuă percheziţia domiciliară, în baza unui nou mandat emis de către Tribunalul Bucureşti pentru o perioadă de 15 zile, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News