Reacţiile în România la anunţul privind decernarea Premiului Nobel pentru Literatură m-au decepţionat.
Voi începe prin a cita titlul din « Evenimentul Zilei » din 10 octombrie 2008 : «Premiul Nobel pentru literatură – o surpriză neplacută». Şi aşa mai departe. Majoritatea comentatorilor şi criticilor români recunosc calităţile de romancier ale lui Jean-Marie Le Clézio, dar îi refuză calitatea de «mare scriitor». Mulţi îi reproşează angajamentele sale, în favoarea ecologiei, a respectului faţă de lume şi de valorile umaniste şi gândesc că a fost premiat tocmai pentru acestea. Sunt aceiaşi care au ridicat în slâvi pe marele scriitor turc Orhan Pamuk cand a venit la Bucureşti, după ce primise el însuşi acelaşi Premiu din partea aceluiaşi juriu, şi se afirma şi el drept un cetăţean al lumii.
Atunci de ce Le Clézio ? Desigur, doar puţine dintre lucrările lui Jean Marie Le Clézio au fost traduse în română, dar se cunosc 44 de ediţii în limbi străine ale lucrărilor sale pentru 21 de ţări, printre care, de exemplu, Albania, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Rusia, Serbia, Slovacia sau Turcia. Voi fi bucuros să sprijin un editor român care ar dori să se angajeze în editarea lucrărilor sale. Regret de altfel, că la Bucureşti, rupându-se astfel o veche tradiţie, nu mai există niciun raft de carte franceză în marile librării ale oraşului, în timp ce scriitorii francezi traduşi în română au o mare audienţă.
Dar nu acestea sunt desigur motivele criticilor mele. Ar fi, oare, angajamentele lui Le Clézio ?
Nu vedem oare că un om care a scris : «Când mă abandonez propriilor mele lovituri, cine ar putea să mă salveze ?» adresează lumii un mesaj teribil de actual şi chiar necesar. În momentul în care creşterea economică a lumii întregi, şi nu numai a lumii occidentale de succes, este ameninţată de o criză extremă născută din excesele capitalismului financiar dereglat, nu trebuie oare ascultat strigătul scriitorilor care, ca întotdeauna, au o înţelegere mai ascuţită decât alţii ? Oare Emile Zola, în alte timpuri, era un scriitor banal din această cauză ? Şi n-a avut el niciun ecou în România ?
Aceste critici mă îndeamnă să mă întreb care este aici opinia asupra scriiturii ? Cioran scria : «El încetase să scrie : nu mai avea nimic de ascuns». Iar Roland Barthes : «Pentru scriitor, literatura este acel cuvânt care spune până la moarte : nu voi începe să trăiesc înainte de a şti care este sensul vieţii».
În acest sens, îl consider pe Le Clézio nu numai un adevărat scriitor, dar şi un mare scriitor, acest om care ne spune ceea ce noi ştiam dintotdeauna, că suntem cu toţii fraţi şi că trebuie să respectăm omul şi natura, că trebuie sa construim punţi între civilizaţii şi continente.
Să fiu iertat, dar mi-ar fi plăcut ca acest mesaj sa fie înţeles în România. Şi reafirm, împreună cu Le Clézio : «Scriitura este forma perfectă a timpului» ».
Henri Paul
Ambasador al Franţei în România
Recomandările noastre
